Copilăria este probabil una dintre cele mai fericite etape ale vieţii. Copilăria ne oferă puterea de a visa, ne oferă puterea de a zâmbi, ne oferă posibilitatea de a iubi şi de a ne simţi iubiţi. iYli
Parintii imbatranesc, bunicii nu mai sunt de cativa ani. Imi revin in minte intamplari din copilarie; cand bunicul imi punea pe Viorel, catelul lup la sanie sa ma traga iarna prin nameti, cand tata m-a invatat sa merg cu bicicleta,
Sunt lucruri de care ne ciocnim pe parcursul vietii si pe care nu avem puterea de a le rezolva. Sunt prieteni, sunt amintiri, sunt iluzii determinate de catre genetica si mediul in care traim. Ma gandesc de ceva timp daca
Daca traiesti la tara si pe deasupra mai esti si un om harnic care munceste pamantul, nu doar pentru ca asa te-a invatat nevoia, ci si din placere, ai nevoie neaparat de un cal. In primavara lui 1970, bunicului meu
Bunicul meu a crescut la tara, a muncit pamantul si a mancat ce a produs, nu a baut niciodata nici acasa, desi curtea era plina de vita de vie si toamna se cocota de nebun cu scari improvizare sa adune
Octombrie fara cuvinte, cu bun venit si despartiri eterne. Intre 12 si 14 este un 13 al ghinionului, de trecere de la seninatate la povestea chinului fizic, a lucrurilor ce clocoteau sa fie spuse, desi … Un 12 din 1926
A fost odata, ca niciodata, o fetita care isi iubea bunicii enorm. Bunicul ii culegea gladiole, tinand-o in brate printre straturile pline de viata; o ridica pana la inaltimea calului sa ii poata mangaia fruntea instemata; ii aducea banane din
