– Ha, ha, ha! Mâine merg cu sorcova, ţopăi veselă Ioana.
– Da! Minunat, zâmbi şmechereşte Alexandru, pentru ca în secunda următoare să-şi îndrepte paşii după brad.
– Ce faci acolo?
– Eeei! Aici a stat cuminte sorcova mea. E nouă, mi-a luat-o bunicul. Ştii de ce?
Ioana clipi mirată.
Din bradul luminat se auzi cum ceara unei lumânări a picat pe o cetină verde.
-La mulţi ani!
-Tic, tac, tic…sunetul ceasului rămase suspendat.
– Bang! Bang! Bang! Răsunară clopotele bisericii. Anul cel nou a venit.
Şi îngerii Domnului trezesc fiorii iubirii în sufletele oamenilor.
Azi e ziua Sfântului Vasile cel Mare.
La mulţi ani! răspunseră copiii, aruncându-se în braţele iubitoare ale mamei.
Parcă şi fulgii de nea ce se lăsau întrezăriţi prin ochiul de geam îngheţat al casei purtau ecoul unui nou început.
Sper ca toate visele noastre să devină realitate, şopti bunicul.
Timpul arde asemeni unei lumânări.
Atinse cetina vie, luând picătura de ceară a vremurilor trăite.
-Să fiţi buni, rosti bunicul zâmbind, îndreptându-şi privirile calde către cei doi nepoţi.
Strălucirea sufletelor voastre se naşte asemeni stelelor, pe parcursul unei călătorii.
Călătoria este viaţa, iar strălucirea este credinţa.
Sunt valuri înalte şi creste semeţe; întâlneşti râuri limpezi în care chipul ţi se oglindeşte şi te laşi pătruns de mângâierea vântului din câmpurile cu maci şi poţi visa.
Sunt mlaştini adânci şi grote în care razele soarelui nu pătrund. Nopţile reci au puterea de a-ţi fura sufletul.
Doar tu îţi poţi ţese cărările!
Dobândeşti fericirea pe masură ce te apropii cu speranţa de semenii tăi.
***
Se aşterne pe tabla neagră un praf alb. Şi copiii intră în vraja versurilor.
– Aşa sunteţi voi, îngeraşii. Deschideţi toate uşile cu imaginaţia voastră.
Vraja este unică, profundă, aripi de dorinţă bat aerul în zbor, spre lumea trăirilor intense, unde nu există bariere, iar iubirea de oameni seamănă rodul viitorului.
Copiii sunt fericiţi.
