Octombrie fara cuvinte, cu bun venit si despartiri eterne. Intre 12 si 14 este un 13 al ghinionului, de trecere de la seninatate la povestea chinului fizic, a lucrurilor ce clocoteau sa fie spuse, desi …
Un 12 din 1926 si un 14 din 2005 cand nu mai stiu momentul exact in care s-a incheiat copilaria mea.
Sunt imagini si sunt cuvinte ce se deruleaza in mintea mea asemeni benzilor de la cinematograf.
Si cand iti arunci ochii in spate vezi firul alb de lumina ce transmite semnalul, prafuit, vazut si revazut, firul destinului scris pe cerul banda, printre stele de cauciuc, stele ce se ascund, stele colorate mecanic, stele dorinte.
E mult de atunci si e tarziu, dar inca mai aud povestea uriasului bun, povestea uriasului tratat diferit de cum ar fi meritat, intr-o lume in care reprezenta diferitul. Si lumea povestilor are pasaje obtuze si personaje triste. Si lumea povestilor are gard imbracat in iedera tarzie a colectivului, dincolo de care copiii se catara doar pentru ca este interzis, doar pentru ca reprezinta pericolul.
Dincolo de noapte si dincolo de dupa-amieze tarzii, dincolo de cucuvele ce vestesc tristetea vietii pamantene si aflarea cheii catre lumea celor eterne, dincolo de povesti din batrani si dincolo de tinerete fara batranete si viata fara de moarte stau bunicii mei.
In poarta uitandu-se lung dupa mine cand plecam sau zambind veseli atunci cand intram in bucataria joasa cu un sarut-mana.
Bunicul meu spunea ca atunci cand se vor duce totul va pleca odata cu ei. Totul in afara iubirii.
Fara bunici casa a ramas pustie, desi de fiecare data cand mergeam acolo ii simteam cum respira prin vantul ce mangaia frunzele gutuiului ramas in curte.
Singuratatea ucide spiritul oricat de frumos ar fi, oricate aripi si-ar inalta catre etern.
Singuratatea te face mai intelept dandu-ti timp de analiza a faptelor facute, a cuvintelor rostite.
Singuratatea iti aduce impacarea, resemnarea si iertarea.
Singuratatea nu reproseaza si nu incearca sa dea timpul inapoi, ci iti chinuie sufletul printr-un altruism invatat, un altruism albastru.
Intre 12 si 14 este un 13 al regasirii si al asteptarii, un popas in neant in care inchid ochii si in gand trag dupa mine usa trecutului, fara pareri de rau sau idei nerezolvate, fara fantome care sa bantuie si fara pareri de rau. Si stiu ca este un act de curaj sa intelegi pentru ca apoi sa te impaci cu oamenii apusi in viata pamanteana, cu oamenii pe care ii iubesti si care mai traiesc prin tine.
Pentru ca tot timpul va mai fi ceva de spus….dincolo de mangaiere….e doar iubirea!
Pingback:| iYli | Tataie si caii lui |