Singur in lanul de porumb, printre lamentari si acrobatii nocturne, singur in minciuna si in durere, in toamna tarzie!
Trece in falfait grabit crancen si ultimul stol de pasari si ultimul gand cald, ultima raza din vara dorinta. Si ma caut transpirat in uscaciune, caci nu mai gasesc lacrima din sangele verde, din energia ce m-a inaltat si cu care m-am aruncat in toropeala cu doua anotimpuri in urma.
Trebuia sa ma bucur mai mult, sa zambesc mai des, sa cant in fiecare noapte chiar daca eram sub asediul intunericului, iar iubita luna ma insela aprig pe cealalta parte a planetei, cu siguranta cu un vlastar cel putin la fel de chipes ca si mine, la fel de viril si aprig in iubire.
In mintea-mi de cocean mandru, timpul ar fi stat in loc si as fi ramas o mandreata verde intru vesnicie.
In mintea-mi de visator turbat as fi invatat de la fiecare dimineata si de la fiecare fir al ierbii ce imi crestea la picioare cum lumea se invarte si iubeste vesel, cum fiecare clipa e un cantec al fericirii ….
Nu ma mai vreau, nu ma mai recunosc si nu stiu ce sa fac pentru a aduce primavara inapoi. Primavara cand ma indragosteam de tot ceea ce ma inconjoara chiar daca nu intelegeam nimic, inocenta si senzatia de eternitate, senzatia ca lumea este a mea si ca locul in care am rasarit imi apartine mie si numai mie.
In inocenta si fara experienta, gandesti ca nimic nu trece si ca nimic nu se schimba, ca totul iti apartine si ca sansele raman egale, insa efemerul rapeste in graba zilele si exista momentul critic in care realizezi ca ai avut prea multa rabdare si ca fusteii ar trebui arsi uneori in graba, cu pasiune si fara sa iti pese, fara sa mai simti in profunzime lucrurile, ci doar sa le experimentezi, luandu-le caimacul.
Chiar daca spiritul ramane tanar, trupul nu ii este de ajutor…si toate visele si toate dorintele nu mai au suportul necesar…
Si in final…sunt doar un cocean uscat in efemerul toamnei….
Nu mai exista originalitate, nu mai exista dorinta, nu mai exista maine…
Sunt doar un cocean in marea de coceni ai tristetii si ai trecerii in moarte…..
Cand timpul este ireversibil si toamna doare.
Eu iubesc toamna chiar dacă ruginiul înseamnă moartea plantelor. Ele vor apărea proaspete primăvara viitoare, noi doar cosmetizaţi.