Nu mai vreau sa vorbesc. Nu mai pot sa vorbesc si nu mai am ce.
Caci vorbele sunt facute sa zboare in vant si vreau sa opresc vantul, vreau sa il leg de unul dintre parapetii de la poarta bunicilor si sa il las acolo ingropat sub greutatea lui e cum simt eu, e numai ca mine; lenes si indragostit ….intr-o dulce nepasare….
Nu mai vreau sa vorbesc. Nu mai pot sa vorbesc si nu mai am ce.
Astept sa imi creasca noi aripi, sa pierd setea nepasarii si sa ma inalt cu tot cu mine intru’ altceva….
Nu mai vreau sa vorbesc, nu mai pot si nu mai accept…
Dincolo de orice ar insemna altceva si dincolo de ce presupune orice tip de schimbare.
Dincolo de ce am simtit si m-a nedumerit, scarbita si obosita…
Nu mai vreau sa vorbesc, nu mai pot, nu mai am loc si in coltul tau am sa inghesui toate vechiturile amintirilor doar ca sa te uit.
Nu mai e loc.
Si daca nu am vechituri cumpar, exista inca second-handuri, iar umblatul prin gunoaie ar fi o alta posibilitate absolut futurista si boema pentru mine.
Prin gunoiele dorintelor si gunoaiele minciunilor, prin gunoaiele lui ieri si ale implinirii dintotdeauna.
Nu mai vreau sa vorbesc pentru ca nu imi mai gasesc cuvintele, pentru ca nu mai sunt, iar ieri e ingropat in nu stiu….Nu stiu daca si nu stiu cand, nu mai vreau si de ce nu mai vreau….doar pentru ca si doar daca si ………pentru ca nu te mai vreau!
Nu mai vreau sa iti vorbesc, nu mai am ce sa iti vorbesc, pentru ca ce simtim, dar nu vrem sa recunoastem unul fata de celalalt din frica sau din nestiinta se afla dincolo de vorbe 😉
Dincolo de vorbe