Cand erau vampirii mici

Cand erau vampirii mici scriau poeme, alergau dupa mingie si inaltau zmee.

Niciodata nu puteau manca ciocolata fara sa faca murdarie din holul de intrare in casa pana in mijlocul patului, niciodata nu plecau din vreo vizita fara o jucarie care sa le fi facut cu ochiul si niciodata, dar absolut niciodata nu coborau singuri din vreun tramvai, fara ca mama sa fie acolo si sa ii ridice in brate in inaltul cerului.

Pe vremea aia, pe vremea copilariei demonilor, soarele era din hartie creponata si amintirile primilor 3 ani de viata erau scrijelite pe peretii pesterilor cu varful unghiilor batrane.

Vampirii copii desenau frumos, flori albastre si copii zambind, fluturi cu multe, multe aripi.

Din cand in cand, se uitau la desenele cu monstrii care le ieseau din varful creionului si se intristau intai, urmand ca sa zambeasca apoi smechereste, in fuga. Stiau ei ce stiau! Aveau viziuni din viitor cu ei insisi!
Uh, vampirii astia sunt deosebiti!
Ca deh, nu toti stim cum vom arata sau ce vom face clar in zece sau in douazeci de ani, in eternitatea vecina.

Cand erau vampirii mici erau cei mai buni prieteni ai mei! Bateam mingia aia mare si grea pe maidane si ne tavaleam prin iarba uda.
Timpul ne-a despartit si aud ca s-au imprietenit cu varcolaci, sunt indragostiti de fete cu buze vinete si joaca in Twilight, iar Eclipsa le este mama!
Tare as vrea sa ii revad cu HotCity la Multiplex!
Am sa le iau si bomboane. Le placeau atat de mult cand eram cu totii doar niste copii! 🙂

P.S. In fotografii: Aurelian si Mario in sedinta foto speciala pentru randurile scrise mai sus. 🙂

Comments