Am foarte multe idei in minte, impartite bine in sertarele lor.
Niciodata nu uit ceva, imi respect promisiunile fata de cunostinte si obligatiile administrative.
Uneori il uit pe “nu” si las de la mine prea mult, pe timpul pe si banii mei.
Prostia si neatentia se platesc.
Neatentia ta si prostia mea.
Tragand linie unei luni aduni facturi, drumuri cu sau fara folos sau scop.
Suntem sclavii unei societati de consum, bolnava de aparente.
Societate se afla in plina panta descendenta din punctul meu de vedere.
In fiecare zi intru in contact cu oameni care fac parte din categorii sociale diferite.
Urmaresc ignoranta celor cu bani, sfiala saracilor si la un loc prostia lor.
Nu am inteles pana acum rostul capului care sta plecat atunci cand banii nu forteaza portofelul, chiar daca inteligenta si simtul raspunderii da.
In urma cu ceva ani gandeam o zi in care totul sa coste… nimic?!
Existenta unei astfel de variante implica seriozitatea si corectitudinea societatii.
Mergi la job, iti faci datoria fara sa fi platit. Insa la magazin iei tot ce iti doresti, in limita necesitatilor si a bunului simt, chiar daca este vorba de cauciucuri de iarna sau doar de o ciocolata cu alune.
Zambesti si treci mai departe in traficul aglomerat fara sa il injuri pe X ca nu ti-a dat prioritatea care oricum din punctul de vedere al legislatiei in vigoare nu iti apartinea, fara sa te autoumilesti afirmand ca traim intr-o tara de cacat.
O zi in care totul costa nimic reprezinta testul de bun simt si corectitudine sociala, lectia de autoeducatie.
Hm, sa functioneze? Ori utopia ideii mele bate orice urma de logica?
Imi amintesc de stirile pe care le mai urmaream inca la tv in 2005 (pana cand am eliminat definitiv aceasta sursa media), stiri care prezentau magazinele devastate in urma vreunui prostest social. Cand oameni racneau pentru libertate sau pentru respectarea oricarui alt drept constitutional, alti oameni spargeau geamuri si se aprovizionau. Poate din lipsa produselor respective si implicit din saracia si ura in care se zbateau, poate din rea vointa.
Pana la urma si cand ai tot, vrei sa mai ai?!
Am foate multe idei in minte, impartite bine in sertarele lor.
Niciodata nu uit ceva si imi respect promisiunile.
Eh…
Tu cu ce defecte te lauzi?
“Mergi la job, iti faci datoria fara sa fi platit. Insa la magazin iei tot ce iti doresti, in limita necesitatilor si a bunului simt, chiar daca este vorba de cauciucuri de iarna sau doar de o ciocolata cu alune.”
Asta insemna, in opinia comunistilor, idealul comunist. Adica sa muncesti in rand cu ceilalti dar sa ai doar strictul necesar: un pantalon pe an, o pereche de pantofi la 6 luni, mancare la circul foamei, etc. Se presupunea ca in comunism banii dispar. Din pacate, nici un om nu seamana cu altul, deci nu putem castiga la fel, si deci nici imbraca sau manca la fel, cu atat mai putin sa nu coste nimic anumite chestii.
Buna!
Ceea ce doresti tu cred ca nu se poate….cel putin in Romania.
Prin alte parti, in viitor, nu se stie!
Cat despre intrebarea cu defectele, eu de exemplu ma lupt zi de zi cu faptul ca tatal meu e o persoana foarte celebra in oras si de cate ori imi pronunt numele de familie lumea inceteaza sa ma vada ca o persoana, ci doar ca fiica tatalui meu….
AS long as we can’t banish selfishness and jealousy out of our lives,
“Utopia” will be an inaccessible dream.
Anyway, i will dream your dream.
Io vreau sa salvez lumea si esuez prin a o enerva….sunt un caz de 8+1 😉
Insoara-te si scapi de griji! 😀