E este Dina.
Asa scria pe eticheta cand am primit-o: Dina.
Nu mi-a placut niciodata numele sau, mi s-a parut scurt si nu o reprezenta pentru cat de frumoasa este.
Nu stiu ce purta cand am cunoscut-o, dar cu siguranta era ceva destul de urat din moment ce din cauza vestimentatiei sale m-am apucat de croitorie.
Tinuta pe care o vezi in fotografie era cea de toamna. Restul garderobei s-a pierdut cu timpul.
Chiar stau si imi sucesc mintea cum reuseam eu la 10 ani sa cos si sa tai tipar pentru hainele papusii din revistele de moda ale mamei, iar acum nu cos nici un nasture. Eventual astept sa cada toti de la haina si sa am motiv sa o arunc.
In fine.
A fost o mare provocare sa gasesc materiale potrivite pentru hainele papusii. Bunica mea ceda tot timpul cate o bluza de buna voie in acest scop.
Am dat microbul croitoriei fetitelor de pe intreaga strada a bunicilor si nu la distanta mare de timp o parte din hainele parintilor acestora au cazut victime in mainile prietenelor mele. Ele au mancat bataia, eu am fost numita tartor.
Asta nu era ceva nou.
Ma interesa? Nu!
Dina purta haine facute doar din materiale oferite, nu luate pe furis.
Si pana la urma ce fel de croitor esti tu fara materiale? 😀
Nu as da-o pe Dina nici pe cea mai stilata Barbie.
Tu mai ai papusile de cand erai copil?
Am. Sunt pitite in dulap. Am avut si eu, ca si tine, perioada de croitorie. N-am avut niciodata Barbie.