Zapada care continua sa cada imi ameteste toate gandurile si toate planurile pe care le am pentru zilele ce urmeaza.
M-am saturat sa pierd minute bune sa ma imbrac dimineata si m-am saturat sa stau mereu sa dau zapada de pe masina pana inghet.
Vreau sa ma trezesc numai cand soarele imi bate cu pasiune in ferestre, sa trag pe mine o rochie si sa ies la plimbare, fara vreo alta grija.
Acum sunt la a treia cafea si nu stiu inca de ce activitate sa ma apuc prima data din lista pe care o am de dus la bun sfarsit pentru astazi. Mintea mea oricum refuza sa gandeasca atunci cand e vorba de lucruri care nu imi plac. Pffff…
Azi noapte conduceam singura prin munti, iar cand am ajuns la o rascruce, peisajul mi-a bucurat toate simturile. In stanga vedeam zapada pe crestele inalte, in fata era un drum de tara si stancile cresteau senine. Cautam deja in masina daca mi-am luat echipamentul necesar urcarii lor.
In dreapta mea era padurea verde, proaspata. Drumul pe care venisem era in panta, cu pietre, dar uscat.
Visele mele sunt calme, in toate visele mele calatoresc undeva si fac numai ceea ce imi place.
Azi mi-e dor de munti, tot mai dor, iar teancul de hartii de pe pat nu prea seamana cu ei…
Va trece si asta. Amr 2 zile.
In alta ordine de idei, draga Marco, cana din Olanda se potriveste perfect cutiutelor mele de ceai. 🙂
Duminica frumoasa tuturor!
