Pe la 2-3 ani imi placea sa ma joc cu apa. Turnam dintr-un pahar intr-altul si cand ma plictiseam de ele sau le spargeam treceam la cani.
Bagam mana pana la cot in caldarea cu apa proaspata adusa de bunica de la fantana si o luam de la capat pana cand pardoseala bucatariei era un adevarat lac de acumulare. 😀
Bunica imi spunea ca sunt carciumareasa asemeni Ancutei de la han (atunci nu stiam cine e Ancuta sau ce e ala un han), iar bunicul daca se nimerea vreodata prin zona trebuia sa bea toate canile sau paharele pe care i le umpleam.
Nu m-am facut carciumareasa.
Cred ca tuturor copiilor le place sa se joace cu apa. E o minune in sine cum curge in limpezimea ei.
***
Camera bunicilor era mare.
In casa erau multe scaune de lemn facute de bunicul si vopsite in verde.
Parca le vad si acum, ma simt printre ele, le ating cu mana luciul colorat in care cuiele stau ascunse cuminti.
Ce pacat de faptul ca nu am cum sa proiectez din minte aici astfel incat sa le vezi si tu in camera aia cu ferestre mari, mereu luminate de soare! 🙂
Tot in camera aceea era un pat in care saream cat de sus puteam de fiecare data cand prindeam momentul si nu era nimeni in preajma. Voiam sa invat sa zbor.
Nu stiu nici acum; dar visele si gandurile mele inca au aripi. 🙂
In patul ala la 5 ani distanta, cand eram deja mare, au murit bunicii mei.
Cand am inceput scoala, caram scaunele verzi de peste tot, le asezam in mijlocul dormitorului bunicilor in rand, inchipuindu-mi ca sunt bancute, iar eu sunt profesorul.
Papusile, mai mici sau mai mari stateau cuminti si ma ascultau.
Aveam si un bat care ma ajuta sa fac liniste cand bateam cu el in catedra mea inchipuita; cand veneau din pauza papusile aveau inca multe de vorbit si nu erau atente la lectii. Uneori nici nu isi faceau temele.
Mereu raspundeau insa frumos la intrebari cand ieseau atente la tabla.
Tabla era reprezentata de televizorul albe negru. Nu scriam pe ecran, aveam nevoie doar de un suport imaginar pentru creta. Nu mi-a placut niciodata de fapt creta, ma murdaream pe maini de praful ei alb urat mirositor.
Dadeam mereu multe teme si a doua zi le controlam. 😀
***
Gradina era plina cu gladiole,le mangaiam si imi placea sa stau in mijlocul lor.
Primele fire care apareau imi erau aduse de bunicul in casa. Erau mereu mai inalte decat mine.
Le preferam insa mereu in pamant, sa le vad cum isi inchid florile seara pentru ca dimineata sa se deschida iar.
Printesele intotdeauna primesc flori. Si acum 😉
Am scris acest articol drept raspuns la leapsa Liei, o leapsa despre copilarie si despre dorintele de atunci.
Este doar prima parte din amintirile care mi-au venit in minte. 🙂
Pana atunci am o intrebare: tu de-a ce te jucai in copilarie?
Pingback:Din dragoste pentru bunici. | iYli