Stiu ca am fost catalogata drept fara inima in urma articolelor scrise despre cainii fara stapan, caini care stau pe strada si ataca atunci cand au chef. Poate daca nu mi se intampla chiar mie sa fiu atacata fara vreun motiv, as fi tacut din gura si as fi spus ca doar un caine la un miliard este rau.
Trebuia sa fiu izbita de realitate si sa ma trezesc din comoditate si din lasitate insa.
Inca ocolesc doua blocuri sa ajung la parcare in ziua in care am nevoie de masina si mai nou am probleme cand ies in Bucuresti cu bicicleta, pentru ca nu este zi in care sa nu ma alerge un caine. Deja le-am invatat cel putin la mine in cartier, toate colturile in care stau ascunsi, stiu pe care strada sunt cei periculosi, unde sunt cei care latra sau cei care ridica doar un ochi, lenesi, atunci cand trec prin zona.
Insa, iubesc animalele, asa cum iubesc orice copil nevinovat care a venit pe lume fara sa ceara asta si trebuie sa se confrunte cu o realitate mai mult sau mai putin murdara. Sunt eu mai prostuta de fel, deh?!
Ieri dimineata am i
esit din Bucuresti, ploua si era atat de frig afara incat pana niciun caine nu ai lasa pe strazi 😀
In viteza masinii mi-a sarit in ochi la podul de peste raul Sabar, la iesirea din Jilava, un caine cu blana roscata, care statea sprijinit de un picior al podului pe sensul meu de mers, cu ochii intredeschisi, ud si chircit, asemeni unui om bolnav.
La intoarcere am oprit si am incercat sa ma apropii, i-am lasat niste biscuiti si o conserva cu carne pentru catei pe care am cumparat-o intre timp special.
Nu m-a latrat si nici nu s-a apropiat, a fugit speriat, cu coada intre picioare.
De-abia dupa ce am inceput sa vorbesc si m-am indepartat s-a apropiat de mancarea lasata.
Nu era atat de ud ca dimineata, ploaia a stat.
Nu stiu care e treaba cu animalul respectiv si de unde a aparut, poate a fost alungat dintr-o curte sau poate adus de una din masinile care aduna caini de pe strazile Bucurestiului si ii abandoneaza apoi pe camp.
Oricum, din experienta de o viata pe care o am in cresterea cateilor, nu imi pare ca ar fi unul crescut pe strazi. E speriat si trist.
Am sa trec si azi prin zona sa ii las ceva de mancare.
Mai mult nu imi sta in putere sa fac acum. Dar daca ai nevoie de un catel si poti sa il ajuti, i-ai face un bine. Da click pe poze sa le vezi mai mari.
Romanii isi iau animale de companie pe care apoi le arunca pe camp asemeni unor gunoaie.
Nu avem din pacate o lege care sa reglementeze inmultirea cainilor, o lege care sa oblige crescatorii sa aiba grija de acestia. Revin la faptul ca nu doar sterilizarea cainilor este solutia pentru evitarea oricarui pericol pe strada, dar nici omorarea lor.
Solutia este ca banii sa fie investiti cu folos in adaposturi necesare ingrijirii acestora si nu folositi in scopuri personale, nobile, nimeni nu contesta asta, de catre asociatiile de asa zisa salvare a animalelor.
Sunt oameni, printre oameni si caini, printre caini, mai buni, mai prietenosi sau periculosi.
Zilele astea incerc sa imi achizitionez un aparat cu ultrasunete sa am macar cu ce ma apara pe strada si sa nu mai merg cu inima cat un purice seara.
Revin cu detalii daca mai gasesc astazi catelul acolo.
Later edit.
Catelul nu mai este acolo.
Oamenii arunca animalele asemeni gunoaielor…
Dragutul de el… 🙁