Zilele astea nu sunt in apele mele.
Ma simt obosita, o serie de idei ma chinuie teribil, prea multe planuri urla dincolo de coperta agendei.
Sunt ore in care nu fac nimic si ore 
in care caut cu nebunie solutia tuturor problemelor din Univers, rasfoiesc febril tratatul de psihologie si sper sa gasesc explicatia logica a tuturor sentimentelor care ma incearca.
In mintea mea totul se desfasoara perfect, asemeni unui vis de noapte in care deja a sunat ceasul, am facut cafeaua si citesc nedumerita ziarul diminetii in lumina chioara ce se joaca in draperii, cat timp un caine isi roade osul ratacit sub fereastra sufrageriei.
Apa curge calm si caldura ei ma incarca de energie pentru intreaga zi, aleg hainele albastre, geanta alba, o bucatica din ciocolata preferata ma insoteste cand ies pe usa.
Nimic din jur nu imi opreste drumul, nimic nu imi taie elanul, pana si frunzele de-abia aparute in copaci framanta usor succesul zilei.
Oamenii in sine sunt doar maimute educate sa se creada superioare.
Citeam odata ca cei cultivati fac dragoste mai frumos, sunt tandri si nu ard etapele.
Facand o paralela cu asta as spune ca cei educati se mint mai mult cu dorinta de a transforma golul zilei in ceva suportabil.
Toti suntem pana la urma la fel de perversi.
In mintea mea totul se desfasoara perfect pana cand suna ceasul si ma trezeste, urmeaza aceeasi zi, aceeasi poveste.
Nu imi mai place cafeaua, nu mai gasesc gustul tigarii, de ziar nici nu e vorba, aleg un dus rece sa ma trezesc rapid si in locul gentii prefer ruxacul in care arunc pe rand cartile incepute zilele trecute.
Poate, poate astazi… inteleg?!
Ma pierd uneori in sansele pe care le dau oamenilor si ma pacalesc cu faptul ca rea vointa lipseste greselilor.
Noi toti aveam momentele noastre proaste din punct de vedere emotional.
Am invatat cu durere ca este pierdere de energie sa lupti impotriva oamenilor prea prosti sa argumenteze logic o discutie.
Subiectivitatea nu reprezinta modalitatea de a sustine o idee.
Astazi sunt trista, nu mai pun ceasul sa sune, astazi nu citesc nicio carte si la ora cand zorii bat in ferestre am sa adorm si mai frumos in bratele domnului Fantasy.
Astazi nu mai am puterea sa ma revolt.
Nu sunt acasa pentru nimeni!
Fain textul ala.. cred ca toti simtim asa de multe ori, si mai cred ca multi nu stim sau nu vrem sa spunem tare ce simtim , nu asternem nici pe hartie sau alt suport gandurile astea, ba chiar incercam sa le indepartam rapid ..
sa stergem toate cioburile din gand . In definitiv e singura arma cu care ne aparam de noi!