Judecam de cele mai multe ori gresit pe cei din jur, chiar daca este vorba de oamenii pe care ii iubim, chiar daca este vorba de omul care cerseste in coltul strazii.
Sunt prea multe enigme intr-un singur glob de cristal numit viata si pana si o ploaie usoara de vara strica uneori vraja visului.
Saptamana trecuta mi-a ajuns la urechi vestea sinuciderii unui baiat care a facut acelasi liceu cu mine.
Dincolo de mila, de regretul ca s-a chinuit cu siguranta, determinat fiind apoi sa ia o decizie asupra careia nimeni nu poate sa intervina, il admir.
Nu vad sinuciderea drept lasitate si ii respect pe cei care o fac. Nu ii vad drept lasi.
In urma cu alte cateva saptamani un alt cunoscut de-al meu a fost salvat la timp, era o depresie adolescentina, o tristete care i-a pus frau gandurilor. Astazi este bine, doar pentru ca a fost inconjurat de oameni care l-au inteles si i-au aratat atat de multa iubire.
Am adunat cunoscuti beti din masini in care voiau sa se izbeasca de zid si pe altii care plangeau rataciti noaptea pe malului vreunui rau din apropierea Bucurestiului. Toti sunt bine acum, isi duc oarecum ascunse tenebrele, incearca sa si le inteleaga si sa se inteleaga. Au fost prea lasi sa mearga mai departe, sau undeva in nebunia clipei, lipsa curajului i-a determinat sa isi mai dea o sansa nefericirii.
Punand totul cap la cap, am concluzionat simplu, ca un adevarat sinucigas nu spune nimic despre intentiile sale, din contra, pare vesel si degajat, iar in urma disparitiei sale, majoritatea cunoscutilor nu inteleg de ce… s-a intamplat!
Decizia in sine nu inseamna labilitate sau lipsa de respect fata de viata sau fata de valorile crestine, gen- viata e un dar, ci pur si simplu expresia depresiei. Poate ceva din jur nu merge, poate ceva sau cineva te-a dezamagit, tu insuti te-ai dezamagit; mandria, orgoliul, ura si iubirea, respectul, se impletesc intr-o butaforie fara precedent.
In nebunia mea as spune ca filmata cu o camera ascunsa orice scena a unei sinucideri ar clarifica mai mult si mai multe.
Nu suntem datori si nici macar avizati sa judecam pe cel sau cea care s-a sinucis, in masura in care nu i-am fost in preajma sa simtim cata nevoie are de iubire.
Pentru ca, asa cum scriam mai sus, un adevarat sinucigas nu o sa vorbeasca niciodata despre ceea ce face; cei care spun “ma sinucid, oh yea” sunt oamenii de show.
In general lucrurile nu sunt niciodata ceea ce par. Suntem inconjurati de masti.
Sunt doar un om cu intentii bune.
Ce as face eu…?!
Baby do you understand me now,
Sometimes i feel a little mad.
But don’t you know that no one alive
Can always be an angel
When things go wrong i seem to be bad
But i’m just a soul whose intentions are good
Oh Lord, please don’t let me be misunderstood
iYli, pentru ca un om sa primeasca iubire, trebuie mai intai sa daruiasca…vorbesc de iubirea aia din suflet, care cuprinde toata lumea, nu numai persoanele dragi. Vorbesc de iertare. Vorbesc de acceptarea evenimentelor, asa cum au decurs ele…unii reusesc, iar cei care nu reusesc, din pacate, se sinucid. Nu sunt de acord cu actul sinuciderii, nu il aprob, nu il inteleg si nici nu vreau. Cei apropiati, care raman in urma, sufera cumplit…si pentru ce ? Pentru probleme uneori inchipuite, care nu sunt mereu de nerezolvat, ci care uneori necesita doar o schimbare de abordare si viziune din partea celui care recurge la gestul ultim.
Sinuciderea o vad viabila doar intr-o singura situatie, cel putin in ce ma priveste: daca as ajunge o leguma sau in faza terminala a unei boli incurabile (citeva tari chiar au legalizat sinuciderea asistata, Olanda sau Danemarca este printre ele parca, nu mai stiu exact). Pentru ca atunci nu as mai trai, ci doar as (supra)vietui. A fost o vreme cind si eu respectam actul sinuciderii si pe cei care il comiteau. Ba chiar il ridicam in slavi. Acum, nu il consider un act de lasitate. Dar nici nu imi mai impune respect. Doar compasiune. Pentru cei ramasi in urma. Nu pretind ca ii inteleg pe cei care se sinucid. Majoritatea sinuciderilor au loc in momente de ratacire cind actionezi sub impulsul momentului. Insa adevarata sinucidere e, dupa mine, cea petrecuta in cea mai deplina luciditate, cind devii propriul tau ucigas cu singe rece. Cind te poti ucide cu zimbetul pe buze, ca sa zic asa…