Ma trezesc zapacita.
De-abia de la a doua cafea incep sa imi dau seama ce se intampla in jur si care sunt reperele diminetii.
Ritmul fiecarei zile se impleteste apoi in bucurie sau melancolie, amagite de mana care-mi aluneca incet in par cand imi las capul pe spate. Niciodata nu e mana mea si daca as sta asa cu capul plecat as avea ameteli mereu.
Bine ca muzica rusilor nu e la fel de deprimanta ca literatura pe care au scris-o.
Cel mai frumos baiat pe care l-am cunoscut vreodata e rus.
Ritmul zilei
Servus, Iulia! 🙂
Imi e cunoscuta senzatia asta de dimineata zapacita… Uneori poate sa tina toata ziua sau zile intregi… Si cum sunt dimineti si dimineti sunt si… muzici si muzici care le insotesc. Acest Serghei Nagovicin vine bine pe aceasta dimineata. Imi place mult, l-am descoperit acum ceva vreme si il redescopar cind il reascult. Iar piesa asta cred ca e cea mai tare a lui si cred ca sparge melancolia si tristetea chiar daca vine din revolta care le-a produs… A avut acest Serghei o viata scurta si dramatica (asemeni altor trubaduri rusi), dar voi incerca sa-i mai cercetez biografia…
O zi frumoasa!
Toate cele bune! 🙂