Din cand in cand ma imbrac in iluzii. Le port cu gratie, dar si cu nesimtire, incercand sa pacalesc un maine al adevarului.
Concluzia saptamanilor care s-au scurs din aceasta vara e ca niciodata nu am sa mai spun niciodata, fie ca e vorba de dragoste sau razboi.
Cand ceri ceva, ai grija sa creionezi portretul complet, sa nu iti scape niciun detaliu, pentru ca atunci cand dorinta se indeplineste ai sa ii simti omisiunile in diminetile prea senine…
Astept o veste buna si cu un dor pe care il cresc de multa vreme sa zbor in Olanda.
Sa imi ratacesc pasii in frunzele toamnei si in aroma valurilor Marii Nordului, sa cutreier canalele si sa imi las mana sa ia in causul sau apa.
Cand inchid ochii si doar muzica noptii imi cuprinde visele imi doresc o extensie a acestora in ziua care urmeaza.
E o poveste mult prea lunga. Am sa o scriu candva…
Impartim cheia?! 🙂 😛
Frumos! Melancolie,vis si dorinta. Iti urez succes. 🙂
I’m looking forward to hear the rest of the story.
Want to open that lock.