Cu noua mea constructie pe numele sau de botez Liza, un caruciorul cu 2 roti, am facut si primele “afaceri”.
Sa nu indrazniti sa va ganditi ca am purces la transportul de persoane. Nu!
Zilele trecute insa, m-am implicat serios in rezolvarea unei probleme de importanta majora sau cum ar zice unii: “spinoase”.
Adica am carat niste fiare vechi.
Era vorba de 2 calorifere din acelea grele, din fonta!
A fost mai greu pana am scos vechiturile in strada, ca dupa aceea, asa cum ar spune “francezul” Puskin, a fost piece of cake! 😀
Am asezat tacticos primul calorifer pe carucior, ca un cunoscator in domeniu si p-aci ti-e drumul: azimut remat!
Acolo la remat, era plin de persoane cu ten cernit…
Oameni de culoare nedefinita stateau la coada si exclamau plini de pizma “uite, cu asa ceva se vine la fier vechi, nu cu 3 sarme, 2 cuie si suruburi ruginite”!
Eram mandru ca eram o persoana invidiata.
Doi salariati cerniti si ei, dar cu accent, au eliberat-o pe Liza de fier si au urcat pe cantar caloriferul.
86 Kg a aratat cu zgarcenie matahala aia de cantar si l-am auzit imediat pe unul dintre cei care erau pe post de macara umana ca striga spre niste fete dintr-un birou aflat in apropiere: “86 kile, dom`soara sa scrii pe chitanta”!
Ma duc sfios inspre biroul dom`soarei sa imi ridic contravaloarea fierului vechi.
Fusesem avansat in grad. 😀
Ma intrebau cautatorii de fiare: “de unde il ai sefu`? Mai ai, sa te ajutam?”
Le-am spus politicos, ca mai am doar unul singur ceva mai marisor, dar ca ma descurc cu el si am plecat in graba sa ma pot intoarce in timp util, pana la incheierea programului.
M-am dus acasa unde ma astepta nerabdator celalalt calorifer, care m-a incomodat luni bune, facandu-mi viata grea.
Daca trecea de perioada recensamantului, avea toate sansele sa-mi devina membru de familie cu acte in regula…
M-am opintit voiniceste ca mi-s voinic la trup si calm din fire, iar cu un ultim efort l-am pus pe mijlocul Lizai si am pornit voios, dar discret, pe drumul deja stiut spre remat.
Ajuns in curte, am fost primit din nou cu murmur de invidie din partea celor care din pacate nu aveau sansa mea si cu murmur de nemultumire din partea celor care trebuiau sa il suie pe cantar, ca bietul calorifer
nu a invatat sa se suie singur …
Priveam cu ochi lacomi de afacerist cum acul cantarului urca incet spre numarul 128, asemenea unui marfar ce urca sforaind spre Gara Predeal.
A urmat aceeasi procedura si anume: “128kile dom`soara!” striga
gafaind in urma efortului, un “brancardier de calorifere”.
M-am indreptat spre locul de unde aveam sa-mi incasez suma frumusica de fier adus, adica 180 lei in total.
Eram fericit si aveam motive intemeiate. 
Ma incadrasem in programul de functionare la remat fara incidente si discret.
Unde mai pui ca ma debarasasem de accesorii de mobila inutile, care mai curand dadeau bucatariei o tenta de natura moarta, de magazie de materiale de constructii si faceau accesul limitat, lasand in zona doar persoanele subtirele. 😀
Cosmarul caloriferelor a lasat loc visului frumos de a vedea locul curat,
spatios si ceva banuti pentru celebrarea fericitului eveniment.
Intre timp am mai facut si alte “afaceri” cu Liza. Suntem parteneri.
Ba chiar am calatorit cu bicla si cu Liza dupa noi intr-o dupa-amiaza de toamna.
Ei, are cineva nevoie de ajutor? 😀
Va saluta cu dragoste, din Fagaras, Vlad.
A reparam, a cumparam, coada la tigai punem, maiiii! 🙂