In fata paginii goale, simt efervescenta unei nopti pe care nu am petrecut-o deloc asa cum scrie manualul dedicat vietii sanatoase, incerc sa imi adun gandurile toate in causul palmei si de-abia apoi sa le imbrac in cuvinte.
Decembrie imi asterne de fiecare data la picioare un nou inceput, imi gadila nasul cu arome noi si ma lasa sa descopar printre frunzele plantelor pe care le am acasa, mereu alte dorinte.
Vorbeam aseara cu un prieten despre faptul ca intotdeauna trebuie sa fi pregatit de marea aventura, chiar daca esti de fapt doar in drum catre job sau mergi plictisit sau trist la culcare seara.
Ah, da si niciodata nu manca ceapa sau usturoi la o petrecere, chiar daca ai ajuns acolo doar cu intentia de a termina toata berea oaspetilor. 😀
Rasaritul acestei dimineti este unul care isi aduna bucatile de jurnal rupte si acordurile care inveleau de “noapte buna”, in valuri usoare pestii ramasi in acvariu. Este unul cu apa, multa apa, pentru ca asta este de fapt ploaia.
Rasaritul acestei dimineti este momentul in care mi se confirma faptul ca nu toata lumea tine la glume si nu toata lumea apreciaza faptele de prietenie pura.
Nu e nevoie sa traiesti intr-un oras mare ca sa uiti ce inseamna respectul sau omenia si nici nu este nevoie sa te pierzi pe tine insuti doar pentru a te incadra intr-un tipar.
Nu ai cum sa pierzi ceva ce nu ai avut niciodata. 😉
Cuvintele se ratacesc, pornesc pe drumul lor. Tocmai ce imi oferisera iluzia unei povesti de-a dreptul captivante.
Pagina se dezbraca din nou.
Intrezaream flori de nufar si undeva departe varful Fagarasului imbracat in zapada. Dorinte si vise se amesteca in somnul dulce din zori.
Pornesc intr-o noua calatorie. 😉
P.S. Multumesc Mosului secret pentru cartea despre calatorii lasata aseara la petrecerea Ileo.
Mosule, ma ispitesti! Vin’ la mine sa-mi citesti! 😉
