M-am nascut de ziua mea. 😀
O duminica din luna februarie.
Am fost crescut de bunici, care mi-au fost mai mult decat parinti si prieteni.
Bunicul a luptat pe front…
Era un om deosebit pe care nu l-am vazut vreo data nervos, desi suduia destul de des.:)
Bunica insa, era militaroasa.
A trecut prin clipe grele, pricinuite de febra tifoida care era la moda in vremea celui de al doilea razboi mondial.
In comuna Sercaia, ca acolo am copilarit, traiau in buna armonie familii de sasi, unguri, romani si tigani.
Bunicul lucra la „Societatea de Drumuri si Poduri Suedeza”.
Era sofer.
Inainte de razboi, avea o masina…un ford, unul din modelele care faceau valva!
Nu a apucat sa se bucure prea mult de ea, caci i-a fost rechizitionata de armata Romana la inceputul razboiului, iar cand i-a fost returnata (uimitor) abia a ajuns cu ea sa o predea la fier vechi. 🙁
A pastrat din fericire, banchetele confectionate manual, din piele naturala.
Multe lucruri faine erau facute la vremea aceea.
Iarna se deosebea mult fata de ce traim noi azi!
Ningea zile in sir, era ger de crapau pietrele, iar buna, in gluma imi spunea ca si caii la un moment dat aveau coarne, dar, din cauza gerului le-au inghetat si au cazut.
Mai am si acuma sania matahaloasa, cu talpi din cornier de 20mm care m-a purtat in spinarea ei pe mine, pe sor-mea si pe alti copii de seama noastra in zilele de sanius.
Plecam dimineata si uitam sa mai venim acasa chiar si dupa lasatul intunericului.
Ma pomeneam ca vine buna dupa mine si ma ducea acasa.
Aveam hainele inghetate, imi atarnau mucii la nas, eram rosu la fata ca o patlagica si raceam foarte rar!
Se inzapezeau si la acea vreme soselele, dar autoritatile aveau niste autofreze pentru zapada, cum azi nu am vazut sa misune prin nameti.
Erau niste masini suedeze care ocupau lejer o banda de circulatie si o curatau pana la negru!
Mastodontii de otel erau deserviti de 3 persoane: un sofer si doi mecanici care erau imbracati in acele salopete albastre devenite de-acuma legendare…
Amintiri de pe vremea proletarilor! 🙂
Iernile geroase si bogate in zapada nu erau pricina de a inchide circulatia feroviara, deoarece existau acele trenuri plug de zapada, care semanau perfect cu Nautilius al lui Nemo, doar ca nu navigau pe oceane, ci prin nametii albi si reci.
Casele acoperite cu puf de un alb imaculat lasau impresia ca un mester cofetar a facut risipa de frisca si le-a impodobit cread o dulce diversiune!
Cosurile de fum insa readuceau realitatea pe retina si in mintea boema.
Zilele se scurgeau placut pentru noi copiii, iar seara, pana ” se dadea stingerea” mai zaboveam langa sobele calde, in care flacarile lui Prometeu devorau butucii de fag, carpen sau stejar trosnind misterios, degajand energia calorica.
Ma cuprindea o placuta toropeala si de cele mai multe ori adormeam fara sa mananc ceva.
Eram hranit cu miscare, cu aer curat, cu voiosia copilariei mele care din pacate a trecut si nu mai vine…
Si cand eram copil ningea!
Sursa foto Povestile copilariei
Sursa foto La gura sobei
Iarna nu-i ca vara!!
Asa este si din cauza asta, are farmec deosebit.
Cu respect, Vlad