In viata lucrurile nu stau de fiecare data asa cum le-am visat odata.
Uneori isi pierde sensul si iubirea, alteori relatiile familiale merg la cosul de gunoi, iar job-ul nu este chiar cel dorit.
Sunt zile in care ploaia de afara pare sa aduca sfarsitul lumii odata cu primul lac format in fata pasilor rataciti.
De fiecare data, in orice lucru marunt care intinde la maxim nervii, oamenii, noi toti, uitam de partea plina a paharului, de toate lucrurile frumoase pe care le-am adunat in jur pe parcursul anilor, de cei care ne apreciaza si ne iubesc neconditionat.
Vindem totul pe o carte, pe cartea partii colerice din noi, pe cartea inutilitatii si a minciunii de moment, pe aparente.
De cate ori ti s-a intamplat sa respingi o persoana doar din cauza faptului ca nu purta o haina calcata, ci un tricou negru semnificand vreo trupa rock; de cate ori ti s-a intamplat sa ti se para ca baiatul uratel din fata ta, cel care ti-a adus flori de fiecare data cand s-a intamplat ceva interesant cu tine, cel care a avut mereu un cuvant frumos de spus cand nori negrii s-au adunat in sufletul tau, baiatul ala e doar un baiat urat si atat.
Vindem totul pe o carte, pe cartea rusinii si a prejudecatilor, o carte pe care vulpea insasi a inghitit-o de cand a aparut pe pamant, astfel incat sa nu stie vreodata ce caracter infect are.
Astfel, de cele mai multe ori fiecaruia dintre noi se intampla sa ii fie mult mai usor sa fuga de sine, ascunzand oglinda, dar judecand pe oricine altcineva din jur cu usurinta unui expert, a unui om drept, a omului invatat, educat, vesnic atent la detalii.
Furam idei si dorinte, ni le insusim si mergem mai departe asemeni lui Razvan, beti de maretie si cu speranta prosteasca in faptul ca intreaga eternitate se rezuma la noi insine.
Astazi ma opresc, ma uit in jur, imi trag palaria dinspre ochi si te privesc pe tine si pe tine si pe tine si lasand orice urma de bun simt care ma caracterizeaza in mod normal (da, stiu bunul simt inseamna prostie intr-o noua interpretare :D) te intreb: nu ai obosit sa tot mergi asa ca si cum nu ai exista de fapt, imbracat intr-o viata care nu iti apartine?
Astazi ce ai facut pentru tine? Strict pentru tine si pentru sufletul tau?
Nu pentru mama, nu pentru casa, nu pentru iubita sau pentru ca asa trebuie sau pentru ca asa e bine?
Tu si tu si chiar tu, da tu, care esti pe punctul de a renunta sa citesti mai departe, cat de mandru esti de relatia pe care o ai, de job, cat de mult ti-ai dorit sa ajungi aici? E locul potrivit?
In viata lucrurile nu stau de fiecare data asa cum le-am visat noi odata.
Si acum ce e de facut? Inghiti si mergi mai departe sau ai curajul schimbarii?
Traim doar o data. Atat.
“Astazi ce ai facut pentru tine? Strict pentru tine si pentru sufletul tau?”
Buna intrebare !Si daca nu faci , inseamna ca nu faci nimic pentru ceilalti…Suntem o lume plina de singuratate , de suflete pline care nu au nicio posibilitate de a articula un cuvant…Preaplinul interior se exprima din ce in ce mai putin si se exprima numai in momente disperate.Normalitatea unui suflet deschis a devenit ca luxul pe vreme de criza.Traim singurei tarati de rutina si probabil derutati de faptul ca proiectele din minte arata din ce in ce mai schimbate in realitate…Si suntem atatia , suntem multi , diferiti , frumosi.Capatam cu totii aceeasi culoare desi ne inconjuram de mii de nuante….