Imi statea de ceva vreme pe creier usa de la baie; nu ca ar fi fost ea urata sau prea veche, nu, nu. Pur si simplu nu am schimbat-o cand m-am mutat in casa in toamna lui 2010, nu am mai avut bani, nu am mai avut rabdare. Asa ca i-am dat o mana de vopsea atunci, am spalat geamul si am lipit pe el autocolant cu norisori, evident, destinatia viselor mele din fiecare zi.
- La revedere!
Consider faptul ca atat in ceea ce priveste confortul mental, dar si stabilitatea sau increderea in tine, in ceea ce vrei, in ziua de maine, totul porneste de la confortul si siguranta casei in care locuiesti.
Case avem toti, important e sa ne simtim acasa in spatiul ala.
Am lucrat cu diversi mesteri de fiecare data cand am montat, reparat ceva in ultimii ani si nu ma refer doar la apartamentul in care locuiesc acum; majoritatea fie te scot din sarite prin glume nesarate, fie cer un pret ireal, trag de timp ca dracu’ si daca iti monteaza de exemplu un bec nu tin cont de parchet si il fac varza, ca deh, au venit pentru bec, iar parchetul nu face parte din treaba lor.
In Romania, majoritatea mesterilor lasa dupa ei ca la porci; in afara nu se lucreaza asa, exista respect, intelegere intre client si muncitor, exista increderea intr-un lucru bine facut; si cand scriu asta, o fac pentru ca am fost prezenta in astfel de situatii de lucru, incepand de la negocierea propriu-zisa pana la incheierea muncii.
Bineinteles, am mai avut parte si de oameni seriosi, care sa isi vada de treaba insa, pe parcursul vremii, cand am mai avut nevoie de vreo reparatie.
Dincolo de investitia materiala pe care o faci atunci cand ai nevoie de o schimbare in casa, investitie care nici aia nu e floare la ureche, ca nu am descoperit inca acel pom ale carui frunze sa fie reprezentate de banconte, mai e vorba si de investitia de timp, deranjul si in primul rand sila pe care eu personal o am, rabdarea pe care incerc sa mi-o pastrez atunci cand nu imi convine ceva, dar mesterul, acel mester care trage de timp, imi spune ca e mai bine in felul Y, nu in Z, in ala care trebuie.
Trecem peste, ca despre usa incepusem sa scriu aici; ei bine, operatiunea usa de la baie a durat o singura zi, a fost montata excelent, nu mi-am facut nici nervi si nici nu m-am simtit in vreun fel presata de prezenta lui Andrei sau a lui Dan, baietii care au lucrat la ea, cu seriozitate.
Seara, casa a fost curata bec, norisorii i-am pastrat 😀 insa am ratacit cheile de la usa, undeva, nu stiu unde. Nu ca as avea vreodata nevoie de ele, insa hm…
Concluzie: se poate si fara nervi!
P.S. Eu tot mai sper ca am sa gasesc in vreo ratacire prin lume si copacul ala in care sa creasca bani. 😀
Operatiune incheiata cu succes si fara stres. Sa-mi pastrezi si mie o creanga din acel copac.
S-o crezi tu. Nu ai avut grija de cheile mele de la usa 😀
si eu am patit ceva in genul asta!