Au fost saptamani nebune, multe hartii si foarte mult de lucru, nopti nedormite, oameni care au vrut sau au avut nevoie de ceva de la mine, au fost incurcaturi, drumuri si calatoria de-abia a inceput.
Nu am dat bir cu fugitii, sunt tot aici, iar vara asta este una minunata, asa cum Marco a scris la inceputul ei.
Tot ce a depins strict de mine, a iesit la capat cu bine.
Saptamana trecuta am fost la Sighisoara, am sa povestesc mai multe in zilele care urmeaza. Recunosc, ma simt foarte obosita si nu mi-a fost usor sa tin sub control lucrurile in ultima vreme. Multumesc pentru ajutor celor care mi l-au oferit.
In rest, sunt bine, sanatoasa, pestii sunt in siguranta, iar florile au apa mereu, Regina nu a mai facut pana, iar florile trimise s-au intors la mine intr-un plic albastru. 😉
Mi-e dor de catei in schimb, de Beti si de Diana… 🙁
In viata e o combinatie ciudata, printre probleme si momentele de bucurie, combinatie data de acel “cum iti asterni, asa te culci”, intre “viseaza, iar visele tale vor deveni toate realitate” si gramul ala de noroc, gramul pestisorului de aur pe care constient sau nu, toti il cautam.
Sunt nori, sunt vise, sunt povesti, sperante si pasiuni.
Alerg din poarta in poarta, cumpar vise si flori si daca ma vezi pe strada, da-mi un vis in culori…
Ah, am vazut cand eram copil un film vechi romanesc de dragoste. Personajele purtau costume populare, iar intr-o noapte fara luna, baiatul isi rapeste iubita pe geamul casei parintesti; fata se lasa furata cu o singura conditie: sa poata lua si muscata de la geam cu ea.
Stie cineva despre ce film vorbesc, poate numele sau…?
Tot timpul e prea devreme sau prea tarziu pentru ceva.
Voie buna!
