Este ora frageda, ici-colo inca mai straluceste cate-o steluta al carei nume nu-l stiu…
Tranzistorul isi deapana impasibil undele in eterul mirosind a iarba proaspat cosita si pamant reavan.
Inca nu s-a facut ora plecarii, inca nu s-a cantat imnul si nu s-a zis rugaciunea.
Agitatia dinaintea plecarii se vede pana si prin modul in care harababura domneste in camera! Pioleti, coltari, funie, pitoni, ghete, lanterna, casca.
Doamne, intreg arsenalul unei iesiri la munte este etalat in detaliu! Rucsacul incapator, isi primeste rand-pe-rand incarcatura pretioasa. 
Conserve de sunca presata, pateuri, malai, zahar, ceaunul din fonta masiva de 5 litri (printul bucatariei din aer liber) stau cuminti si isi asteapta randul. Nu e lasat, nimic la voia intamplarii pentru ca acolo sus, se va simti lipsa fiecarui obiect lipsa din harnasament.
De curand printr-un curier rapid, a sosit frumos ambalat
un cort! Da, un cort izoterm pentru 4 persoane.
Azi, pe munte, la temperaturile extreme si in continua schimbare isi va lua botezul.
Bagajul incepe sa capete contur si greutate. Nu sunt probleme, pentru ca pe masura ce ascensiunea se desfasoara, sarcina din rucsac scade.:)
Linistea diminetii a fost perturbata pret de cateva secunde de un apel telefonic prin care se suna adunarea. Dupa nici 20 minute, in fata blocului cu precizie elvetiana, soseste camionul. Este un „zil” rusesc, un mastodont din acela cu doua punti motrice pe spate,
cu dublu diferential si niste cauciucuri speciale pentru offroad.
Din cabina, iese seful expeditiei pe cap purtand o bereta asemeni lui Che…
Hopa sus! Suna scurt comanda. De sub prelata croseriei mai rasar cateva fete binecunoscute. Rucsacul isi ocupa cu grija locul prestabilit si cu un huruit specific masinilor robuste ale fostei armate sovietice.
Drumul nu a durat mult, deoarece locatia noastra era oricum in zona montana.
Abordam cu usurinta secolului XXI un drum forestier care s-a dovedit mult mai bun decat alte sosele de curand asfaltate.
Ne salutau de pe margine carpenii, fagii, ici-colo cate un stejar isi flutura frunzele in adierea sfioasa a diminetii.
Soarele mijea si el stingher dintre ramurile arborilor din padurea Sincii.
Motorul mormaia domol, preluand abil si sigur sarcina drumului pe alocuri cu denivelari, gratie fortei brute care de acolo de sub capota isi facea treaba cu constiinciozitate.
Ivan, Ivan, parea sa cante ambreiajul din cand in cand. 🙂
La nici o ora de la plecare, drumul s-a sfarsit, am ajuns
in tabara. Am coborat din masina si o data cu noi, rucsacii burdusiti. Urma sa marcam un traseu turistic in zona dupa care sa plecam pe creasta.
Fereastra Sambetei, Urlea, Balea…
Aveam mai mult de o luna sa ne reinfratim cu stancile, animalele salbatice si sa contemplam natura la ea acasa.
Ne echipam culmea toti, in costumele acelea militare tip mozaic! Nici daca ne-ar fi spus cineva ca sa facem asta, nu ne-ar fi iesit asa…la unison.:)
Apar gadget-urile personale: cutite mari de vanatoare, binocluri.
Cine nu ar fi stiut ce se intampla, ar fi crezut cu siguranta ca o trupa de commando formata din 5 barbati, a venit sa o salveze pe Ileana Cosanzeana din mainile Zmeului care cica salasuieste in zona.
Nu simtea niciunul din noi foamea sau setea. Era inca devreme pentru astfel de indeletniciri deci, azimut spre liziera rasariteana a padurii Sincii!
Tacuti, dar totusi precauti, in sir indian, ne faceam drum prin padure. Numai fosnetul frunzelor uscate peste care calcam ne dadea de gol prezenta.
Padurea plina de mister ni se dezvaluia in fata ochilor. Ferigi, tufe de afen, zmeura, cioatele uscate si putrede erau parte integranta a tabloului.
Rolul nostru in zona, a fost de a reface marcajele turistice si cele limita de parchet forestier. Am primit multumiri si promisiunea ca vom fi invitati la inaugurarea oficiala a traseului turistic de acolo. La intoarcerea in „tabara” ne apucam de pregatit cina.
Trebuia sa ne miscam repede, pentru ca dimineata, zil-ul vine sa ne duca in Cartisoara de unde cu inca 2 „gealati” purcedem spre Transfagarasan.
Proviziile s-au reimprospatat, ba au aparut doua sticle de 750 ml cu rom din acela bun pe care-l vom savura la coborare, stiut fiind faptul ca inaltimile si aerul tare, potenteaza efectele alcoolului…
Dintr-un rucsac al uneia dintre fete, rasare ca din pamant o chitara… un doubble six!
De sub prelata camionului, se auzeau cantece de drumetie, un fel de multumire adusa muntelui si frumusetilor sale.
Soferul, deschisese la randu-i gemuletul care dadea inspre „coviltir” si din cand in cand cu vocea-i baritonala, ne sustinea la refren.
Drumul de la Cartisoara pana sus la Balea, a fost placut si aproape monoton, invatati fiind cu hartoapele si cu crengile arborilor care uneori mangaiau prelata masinii si parbrizul.
Ba chiar ne-am facut vreme sa furam o parte din razele soarelui de Fagaras, ca doar nu cumparasem degeaba costume de baie odata cu cortul cel frumos.
Serpentinele drumului spre inaltul muntilor, ne-au facut pofta de mancare apoi si abia asteptam sa debarcam dupa care cel mai bun si iute de mana, sa incropeasca un ceaun savuros cu sos si condimente, cum numai la aer liber se poate „intampla”.
La vazul masinii imense in zona turistica, curiosii s-au adunat, camerele si-au facut aparitia, iar exclamatiile de uimire nu mai conteneau Nu am stat sa dam autografe si nu am dat interviuri.
Ne-am organizat rapid si am pornit inspre locul de instalarea taberei, ca ne era o foame de abia ne mai caram bagajele.
Este adevarat ca la munte sunt zone unde este interzis focul, dar noi am campat intr-un loc unde nu exista pericolul extinderii focului; am sapat un sant in jurul vetrei si am pus bolovani roata jur-imprejur…
Am ramas cu un amic sa pregatim masa de seara, iar ceilalti au pornit sa caute lemne uscate, lucru care nu cerea multa scoala si cunostiinte in domeniu.:)
Ardei, rosii, ceapa alba, piper, carne de porc si vita, vin (un litru adus special pentru gatit), verdeturi pentru desavarsirea aromei au fost asezate frumos si cu respect, pentru astampararea foamei.
Focul dansa vesel sub fundul ceaunului, iar uleiul incins, isi revarsa furia asupra cepei care se rumenea la temperaturi extreme.
Carnea grasa, taiata cubulete se zvarcolea si ea alaturi de ceapa care deja aurie, cerea apa.
A fost doar o chestiune de timp pana sa-i sara carnii si cepei in ajutor ardeii taiati marunt, rosiile feliate si cateva boabe de piper. Parca s-a mutat unul din vulcanii noroiosi in zona, asa se auzea bolborosind ceaunul, iar mirosul s-a dus cale de multi kilometri in tot Ardealul. 
Dupa indestulare, s-a pornit si voia buna intre noi. Cantece la chitara in jurul focului, povestiri, intamplari si pregatirea iesirii care va urma a doua zi mai inainte ca soarele sa fi rasarit. Inainte de culcare, se pregateste echipamentul pentru maine: coltarii, funia, pioletii, castile si materialul sanitar in caz de eveniment neplacut.
Trecerea anilor, si-a pus amprenta asupra unora dintre noi: au crescut intru catva burtile, au aparut cateva kile in plus, dar asta a facut doar sa stimuleze vointa de a fi ca in tinerete.
Nu s-a rupt nicio funie, nu a pleznit niciun piton, nu a cedat niciunul dintre noi! Viperele, s-au dus care incotro la vazul unei desfasurari de o asemenea anvergura in zona. A fost fun, iar cele doua sticle de rom si-au dus cu bine la indeplinire menirea colo. Acolo jos in Cartisoara cand am coborat spre casa 🙂
Fotografiile apartin Iuliei si sunt facute saptamana trecuta in Fagaras.
Voie buna si drumuri cu soare!
