Dupa atata seceta, parca nu-mi pare normal ca toamna sa vina asa…tam-ni-sam, mai ales cu mana goala!
Razele soarelui au ars panantul, au desfrunzit prematur pomii si au vestejit fara mila iarba. Ploaia a devenit un lux anul acesta, insa acolo unde exista vointa si oameni gospodari, gradina arata ca o floare in lumina zorilor de zi. Straturile cu ceapa, marar, salata, morcovi, telina, loboda si alte bunatati nu duc lipsa apei si se dezvolta armonios.
Piata pastreaza inca, prin munca taranilor alimente sanatoase.
Astazi vreau sa alung melancolia si depresia provocata de cerul curat Bacovian.
O buna prietena de-a mea mi-a facut deosebita surpriza si a venit la mine cu un buchet imens de…loboda!
Cu jena recunosc ca nu am mai vazut asa ceva dara-mi-te sa si mananc!?
Nu am rezistat si am intrebat-o: ce-i chestia asta? La care ea, diplomata cum o stiu, mi-a spus: fii pe pace, n-ai sa mori din asta!
Dupa ce in prealabil am facut cunostinta cu Maria sa Loboda, am spalat-o in mai multe ape reci sa o revigorez putin. Frunzulite mici, firave de violet le luam usor intre degete, le clateam si le puneam la scurs.
Ma purtam cu gentilete fata de minunatele viitoare bucate.:). 
Pentru a respecta tonul si nuanta, curat 2 cepe rosii de Fagaras, le calesc putin impreuna cu un morcov, o radacina mititica de telina si un pastarnac.
Joaca legumelor in uleiul incins nu a durat prea mult, pentru ca astfel, s-ar fi pierdut bunatate de vitamine si fibre, asa ca am stins totul cu apa!
O liniste nefireasca s-a asternut in bucatarie si pornesc radio-ul ca sa umple golul din eter.
Tai loboda cu un cutit si astept ca apa cu legumele sa fiarba. Nu uit desigur sa curat cativa catei de usturoi pentru un plus de aroma.
Intre doua stiri si vestile de la meteo, ridic hotarat capacul greu de inox al oalei cu fund dublu.
In gluma am strigat: mai e cineva aici? Iar aburii mi-au umezit fata.
Am hotarat ca nou venita, loboda trebuie sa primeasca botezul focului in casa mea si in consecinta, usor, fara sa pierd vreo frunzulita, umplu oala.
Apa fierbinte cuprinde hulpava loboda care cu respect, isi doneaza in totalitate culoarea, facand sa para un imens ceaun cu tus pentru stampile pe care cineva, un neavenit l-a pus sa fiarba.:)
Nu stau prea mult pe ganduri pentru ca asta insemna sa stau degeaba si ma apuc sa tai usturoiul, sa imi pregatesc plantele aromatice: cimbrul, busuiocul, un pic de piper negru macinat si tarhon, desigur.
Hora foarte vioaie din oala, am domolit-o micsorand flacara aragazului, pentru ca mancarea sa fie savuroasa. Spre final, dupa ce legumele si loboda au ajuns la concluzia ca trebuie sa calmeze dansul si deci sa se inmoaie, am adaugat aromele.
Lichidul intunecat la culoare plin de mister nu se lasa cenzurat doar dintr-o privire, ci doar punandu-l in farfurie, alaturi de o ciusca rosie, arzatoare si un pic de smantana.
Loboda, loboda, gura lumii-i sloboda. Atentie la ardeiul ala iute si rosu!
