Între machiaj şi pocire

Legat de toaletarea chipului, în general, cînd spui “femeie”, spui “machiaj”. Şi invers. N-am nimic împotriva machiajului, nu săriţi! Îşi are rolul lui social (încredere în sine, calităţi puse în evidenţă, etc.) şi economic (nişte oameni mănîncă o pîine pentru că alţi oameni se machiază). Că alte roluri nu prea mai văd. Estetic? Mmm… Hmm… Săă… zii-ceem… Deşi o femeie dacă e frumoasă – ori o vezi frumoasă – păi e inclusiv dimineaţa, de-abia trezită, cu părul vîlvoi şi ochii cîrpiţi de somn. Garantat şi testat!

Mie, par egzamplu, îmi plac femeile cu o feminitate cît mai naturală (şi am întîlnit destule), purtînd machiaje discrete. O astfel de femeie emană mai multe calităţi la un loc: siguranţă de sine, faţă de frumuseţea şi farmecul ei, inteligenţă, şarm, simţ estetic. În plus, feminitatea şi frumuseţea vin din interior. Asta e clar! Dacă n-o are în ea, degeaba măşti şi sulemeneli. Iar dacă Mama Natură a fost mitocancă cu femeia şi i-a construit o faţadă din material genetic de mîna a treia şi cu erori grave de structură, machiajul oricum nu mai ajută la nimic.

Dar nu despre cazurile extreme şi nefericite vreau să vorbesc aici, ci despre femeile… normale, cele care nu-s nici fotomodele, nici muma pădurii. Multe dintre ele ştiu să-şi scoată feminitatea în evidenţă şi să capteze priviri, chiar dacă nu au un chip neapărat frumos după standarde, ci numai drăguţ, printr-un machiaj discret şi aplicat cu gust.

Ce mă şochează pe mine e că văd femei care îşi aplică machiaje în aşa hal că se pocesc de-a dreptul, de te trec fiorii groazei şi eşti bîntuit de gînduri necurate cînd le vezi. Zici că s-au machiat astfel dinadins, să vadă cîţi mor de inimă pe stradă sau o iau la goană urlînd că l-au văzut pe Scaraoţchi deghizat în muiere. Totuşi, de vreo cîteva ori mi-am luat inima-n dinţi şi am studiat mai atent, în limitele suportabilităţii retinei proprii, chipurile unor astfel de femei.

Culmea! Am putut constata la multe că, sub “masca” horror aplicată pe faţă, se ascundeau nişte chipuri drăguţe, chiar frumoase, şarmante, care ar fi încîntat ochiul oricui dacă posesoarele lor n-ar fi găsit de cuviinţă să se machieze cu trafaletul. De ce nu le-o spune nimeni frate, dacă n-au simţul esteticului şi al măsurii la machiaj, să se lase naturale, fiindcă sunt infinit mai frumoase şi atractive, decît să aplice aleatoriu cantităţi industriale de rimmel, fard, dermatograf şi alte vopseluri? Mi se face milă de astfel de femei, pentru că ele au ce arăta frumos şi tocmai acel frumos îl ascund. Nu înţeleg cum pot petrece o oră-două în faţa oglinzii şi să nu-şi dea seama de diferenţa evident defavorabilă, cu bătaie spre pocire, dintre “before” şi “after” sulemeneală. Unde s-a pierdut simţul frumosului şi al esteticului la aceste femei?

Zău, chiar nu înţeleg, de ce unele dintre voi urîţiţi ceea ce aveţi frumos de la natură? Vă dispreţuiţi atît de mult? Şi nu vreau s-aud placa cu “aşa e moda!” Vă rog eu, în genunchi vă rog! E atît de… fără valoare! Moda nu e ce spune un nene sau o tanti cu nume sonor (care poate nici nu se machiază în halul ăla despre care afirmă că e trendy) că vă face frumoase, ci ceea ce vă face frumoase cu adevărat.

Comments