Cuvintele… Uneori am sezaţia tot mai acută că ne-au fost date nu pentru a ne ajuta, ci pentru a ne împiedica. Că menirea noastră nu e aceea de a inventa mereu altele şi altele, tot mai sofisticate, ci, pur şi simplu, aceea de a scăpa de ele. Ditch the fucking words! Dar nu, nouă ne place să ne pierdem printre ele, să ne ascundem după ele, lîngă ele, sub ele… Le-am transformat din simple unelte de transmitere a informaţiei, în unelte de mascare şi criptare a informaţiei. Cît de stupid poate fi: să foloseşti multe cuvinte şi tone de energie ca să nu spui nimic. Sau să nu se înţeleagă ce spui. Sau să laşi loc de… interpretări.
Sunt convins că fiecare a avut cel puţin un moment în viaţa sa, cînd, într-o comunicare cu cineva, n-aţi reuşit să vă înţelegeţi după mult timp pierdut, multă energie cheltuită şi multe cuvinte risipite. Şi că, apoi, totul s-a clarificat într-o secundă după un scurt schimb de priviri. De ce nu v-au ajutat cuvintele? Pentru că fenomenul comunicării se poate desfăşura şi pe alte canale. Creierul vostru, spiritul, sufletul, cum vreţi să-i ziceţi, a simţit asta şi a deschis canalul alternativ. Numai că ni se întîmplă doar în situaţii de urgenţă.
Măcar de le-am face simple cuvintele. Dar, nuuu! E mai simplu să spui „cînd silueta ta diafană mi-a trecut ravisant prin faţa ochilor am simţit o plutire nepămîntească născîndu-se în fiinţa mea şi lumea interioară mi s-a prăbuşit la picioarele tale” decît „eşti frumoasă şi sunt îndrăgostit de tine”, aşa-i? O să ziceţi că prima variantă e mai romantică şi poetică. Băi, dar femeia aia nu trebuie să ştie şi ea de la ce porneşte romantismul şi poezia? Dă-i informaţia întîi, la naiba!
Pierduţi printre cuvinte, ăştia suntem. Asta sunt şi eu acum, cînd scriu rîndurile astea. Vomit cuvinte într-o ordine calculată şi se cheamă că sunt „cult”. Şi pun pariu că n-aţi înţeles nimic, fiindcă e informaţie criptată. Dar dacă am face un schimb de priviri sunt sigur că aţi înţelege.
ne place sa complicam totul.