La 16 ani, din banii pe care i-am obtinut din publicarea primelor articole intr-o revista dedicata adolescentilor, am cumparat un aparat foto. I-a urmat un altul tot cu film in cativa ani, apoi mi-au trecut prin mana cateva aparate digitale perfecte de purtat in poseta in fiecare zi si cateva dslr-uri pentru care am fost babysitter-ul perfect.

Nikon D3200Mi-a placut intotdeauna sa fac poze, dar sa si filmez; poate pasiunea a pornit din copilarie odata cu albumele intregi pe care familia mea le-a facut, odata cu momentele lungi pe care le-am petrecut studiind fotografii vechi cu oameni pe care nu ii cunosteam, cu locuri pe care nu le-am calcat niciodata.

Consider ca fotografia e arta, tine de ochiul si sensibilitatea celui care este in spatele aparatului, de capacitatea sa de a empatiza cu cele surprinse.

Insa, pentru mine, fotografia a insemnat inainte de toate sentimente si povesti.

Am preferat mereu instanataneele; imi place sa surprind naturaletea unui om, simplitatea si relaxarea pe care o are atunci cand nu stie ca este privit sau admirat.
Si am observat ca multi oameni mai pastreaza inca teama in fata unui aparat foto, au senzatia ca trebuie sa stea cumva anume, sa zambeasca perfect sau sa transmita starea de spirit ideala momentului respectiv.

Vis a vis de treaba asta, dupa ce am cumparat acel prim aparat foto de care aminteam mai sus, mi-am facut foarte multe fotografii. Concluzia de atunci, o notez si astazi de fiecare data cand privesc imagini recente cu mine. Sunt sigura ca treaba asta e valabila si la voi, dar poate nu ati observat-o pana acum. Da, poate pe omul de langa tine il poti minti ca te simti perfect, insa niciodata nu poti sa minti aparatul foto. Iti surprinde adevarata tristete sau oboseala din priviri, mimica fetei, oricat de larg ti-ar fi zambetul.

Nu cred atat de tare in fotografiile prelucrate, in cerul a carui culoare duce catre lumea basmelor, cata vreme realitatea spune altceva. E drept, o minciuna buna poate salva o stare de spirit urata, insa, eu una am preferat mereu adevarul oricat de crud ar fi fost el, in locul unei informatii false.
Am sa ma mai gandesc la subiectul asta, cine stie ce idei voi descoperi in viitorul apropiat

Motivul eventualei schimbari de perspectiva este dat de faptul ca de cateva zile ma joc cu Nikon D3200, un dslr entry-level.

O cunostinta de-a mea spunea in vara in cadrul unei discutii despre fotografie, ca la cat de performante sunt aparatele foto azi, oricare daparat fotointre noi poate fi un fotograf bun. Eu nu ii impartasesc insa parerea, iar motivele acestui fapt le-am scris deja in randurile de mai sus.

Un Nikon ramane un Nikon pana la urma, chiar daca in acest moment atuurile mele constau in faptul ca am ochi, rabdare si pasiune; dar nu tehnica insa.

Aparatul are o rezolutie de 24 de megapixeli, 11 puncte de focus, efecte si scene presetate, meniu in limba romana si un ghid interactiv. Modului Wu-1a asigura conectivitate WiFi, ceea ce mi se pare absolut genial, are ecran lcd, un senzor care reproduce excelent pana si detaliile din punctele intunecate ale unei imagini. Obiectivul este detasabil. Filmeaza full hd (1920x1080p 30p), in fomat mpeg.

Acest Nikon inseamna foarte mult pentru mine, incepe o noua lume, mai ales ca a fost un dar pentru ziua mea de nastere: 21 decembrie. Bedankt voor al uw liefde.

Si pentru ca am devenit deja cei mai buni prieteni, e drept, el mai mult decat mine in acest moment, l-am si botezat, asa cum procedez cu obiectele pe care le iubesc si care au o insemnatate sentimentala in primul rand: my baby.

This is love baby, why don’t you say so?

P.S. Nikon Coolpix P510 este de asemenea o idee buna, la fel ca si Nikon s2600.

Lumea Nikon D3200

Comments

4 comentarii la „Lumea Nikon D3200

  • 24/12/2012 la 6:54 PM
    Legătură permanentă

    Super aparat, imagine buna, rezolutie buna. Este ok.
    Oricum sunt de acord cu tine ca nu oricine stie sa faca o poza, in film. Trebuie sa te pricepi totusi.

    Răspunde
  • 25/12/2012 la 7:53 PM
    Legătură permanentă

    Primul meu aparat foto a fost un SMENA(CMEHA),rusesc, bineinteles(de alfel cred ca a fost aparatul unei intregi generatii,a mea cel putin)cand aveam cam 10 ani. Desi i-au urmat varfurile de gama pentru blocul comunist, ZORKI4 si apoi mai modernul ZENITH(era o nebunie-fotocelula cu exponometru incorporat)si apoi post revolutionarele SLR-uri si DSLR-uri, cele mai bune fotografii facute de mine raman tot cele facute cu SMENA si procesate in camera obscura improvizata intr-o debara din minusculul apartament in care am crescut. Cu becul vopsit rosu cu tus de stampila si cu mainile patate de revelator…… Doamne, ce amintiri mi-ai trezit!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copy Protected by Tech Tips's CopyProtect Wordpress Blogs.