Imi aduc cu nostalgie aminte de vremea cand bunica mea imi cumpara lapte de bivolita de la vecini.
Era un lapte alb ca zapada, in ciuda bestiei care il dadea si era mai gras comparativ cu cel de vaca, iar gustul deosebit de bun.
Facea o smantana groasa de un deget, chiar reusea sa faca o bucatica buna de unt din ea.
Devenisem dependent de laptele de bivolita, iar bunica imi povestea ca au avut si parintii ei un astfel de animal, tare naravas, cu toane. Nu reusea nimeni sa mulga bivolita respectica, daca nu i se canta ceva in timpul asta. A venit razboiul si i-a fost luata din batatura insa.
Ardealul abunda candva de bivoli si bivolite si nu exista sat in care sa nu existe astfel de animale.
Negrii ca smoala iadului, cu ochi mari, amenintatori, ochi care cercetau pasivi mediul inconjurator, tigve puternice dotate cu coarne imense ce inspirau teama, bivolii au fost adusi in Ardeal de sasi, cu multi ani in urma si s-au adaptat mediului de aici, cu ierni geroase si veri toride.
Sunt animale carora le place caldura si noroiul, iar nu de putine ori, pot fi vazute sezand cuminti in vreo balta cu apa murdara si namol, relaxandu-se dupa o zi de mestecat iarba.
Legenda care zice ca nuanta rosie irita retina bivolilor, este in mare masura adevarata, lucru experimentat de mine in urma cu ceva vreme, cand un bivol, s-a uitat ciudat la motocicleta mea rosie si s-a indreptat periculos de repede catre ea, lucru care m-a facut sa-mi iau talpasita de acolo, demarand pe o roata cu vitaza a2a la maximum!
Pare de necrezut, insa bivolii in ciuda gabaritului, sunt atleti desavarsiti, putand sa atinga cu usurinta unui biatlonist viteze mari in timp scurt. Vezi Husein Bold! 😀
Vremea vanzatorilor de lapte ambulanti se sterge incet-incet, locul lor fiind luat de constiincioasele dozatoare din pietele agroalimentare.
Aceste aparate se aseamana foarte mult cu automatele de cafea din gari, autogari sau alte locuri publice, au acelasi principiu de functionare, numai ca acestea dau lapte si nu cafea, ceai sau ciocolata calda.
Nu o data am avut ocazia sa cumpar lapte direct de la producator, in pet-uri cu aspect indoielnic si cu corpuri straine in laptele prea alb, treaba care m-a determinat sa renunt la placerea de a consuma deliciosul lichid pret de cativa ani.
De curand insa, am observat masinariile montate in piata agroalimentara din Fagaras, orasul meu, automate prin care se comercializeaza lapte de bivol la pretul de 4 lei/litru.
Masinaria este copie fidela a negricioasei bestii care are la randul ei toane; trebuie platita ca sa dea lapte ca muzica o asculta vrea-nu vrea!
Cu doua pet-uri curate, dau fuga la dozatorul cu lapte de bivolita sa ma aprovizionez. Introduc suma prin fanta special destinata acestui scop, dupa care apas butonul de „muls”.
Un jet puternic si alb imi inunda sticla si umplerea s-a facut in conditii absolute de igiena si fara grija ca bivolita imi va sterge fata cu coada-i puternica si neagra sau ca ma va impunge din simpatie, dandu-mi de inteles ca am mana fina si ma asteapta sa-i mangai tatele cat de des. 🙂
Partea proasta este ca statul Roman, nu acorda subventii pentru cresterea bivolilor ci doar pentru vaci, treaba care-i descurajeaza pe majoritatea crescatorilor de animale.
Ca simple recomandari, hainute de copii si pijamale copii. Ramaneti sanatosi si mereu frumosi!
