In noaptea asta mi-e dor de Amsterdam. De strazi, de canale, de ambarcatiunile cu claxoane caraghioase, de gustul heringului, de piata de flori, de bicicletele imbracate in culoare, de sunetul tramvaielor la ora aglomerata, de vitrinele luminate din RDL si de ochii tristi ai fetelor de acolo, de nebunia petrecaretilor din cafenele si de linistea noptilor din Central Station.
De chitaristul blond si de prietenia oamenilor, de cladiri si de magazinele cu suveniuri, de timpul care s-a scurs enigmatic in timpul sederii mele in oras si de cea mai buna prajitura cu nuca pe care am mancat-o vreodata.
Mi-e dor de Amsterdam, atat de dor, incat singura ratiune de a ma trezi maine, imi pare aceea ca, dupa maine urmeaza un alt maine si un alt maine, pana la acela in care am sa ajung iar in orasul pe care il iubesc din toata inima.
In orasul care m-a redat pe mine, mie insami.
