Am foarte multe ganduri, ma junghie si ma dor, in minte imi fulgera roiuri de idei, de trebuie, de maine, de intrebari fara raspuns.
Timpul trece. Din pacate, multe din intamplarile sau lucrurile pe care le facem in viata nu sunt determinate de propriile dorinte.
Contextul scuza scopul uneori si uitam ca ratacim intr-un tunel contorsionat al realitatii.
Nu mai stiu sa stau si sa nu fac nimic, am uitat cum e sa imi golesc mintea, am uitat cum sa prives spre cer cand soarele apune intr-un curcubeu de poveste, pentru ca apoi sa il pastrez si dincolo de pleoapele inchise.
Am un plan bine stabilit si intregul meu univers este impartit in atat de multe puncte; atat de multe; ceea ce mi-am dorit se implineste, straluceste, insa eu nu mai am nicio placere sau bucurie sincera in a-i sta sub raze.
Acest iarta si uita incepe sa fie o simpla butaforie.
Cer un diagnostic diferentiat pentru orgasm.
Universul echilibreaza intotdeauna scorul. Sau asa ar trebui.
