Am facut multe lucruri pana la aceasta varsta si am cunoscut foarte multi oameni, prea multi oameni.

Am urcat din iad in rai si am coborat apoi la loc, pe o corabie cu vele din iarba si zambete arse, fix cand aveam nevoie de asta mai putin.

Am pierdut uneori din cauza neatentiei, alteori din cauza grabei. Mi-am insusit lectiile si nimic nu m-a daramat.

O singura data am pierdut ….nu din cauza mea.
Compar situatia cu un accident pe care l-am avut in urma cu cativa ani. Incorect spus accident, dar…
Stateam de ceva vreme la stop pe Antiaeriana, pe o vreme ploioasa, deloc prietenoasa, dupa un sir lung format de alte masini.

Cum in dreapta era un mare sant care banuiesc faptul ca astepta sa adaposteasca niste tevi, iar din partea opusa, pe banda era full de masini, cand mi-am dat seama ca din spate o duba vine in viteza si ca soferul nici macar nu se uita la drum, am fost sigura ca o sa intre in mine. Alta varianta nu avea si nu aveam.

Si tot ce am facut, a fost sa trag frana de mana, sa pun piciorul pe frana si cu ochii in oglinda sa astept.

Si nu m-am speriat, doar am asteptat sa se termine, pentru ca apoi situatia sa reintre in normal.

O singura data am pierdut si nu din vina mea. Nu doar din vina mea, dar am pierdut in fata mea, in fata principiilor mele, am calcat in picioare un cod de viata pe care mi l-am scris cu mult, mult timp in urma.
Iar situatia o aseman cu accidentul cu masina, desi acela m-a zdruncinat doar 1% prin comparatie.

Sa stai pur si simplu si sa te trezesti izbit fix de lucrul de la care te asteptai mai putin, de atitudine sau de moment, este cumplit.

De fiecare data, sunt alte planuri si apoi este inevitabilul sau clipa aceea soc in care universul intreg iti fuge de sub picioare si nu mai poti si nu mai vrei si te intrebi de ce.

Am facut multe lucruri pana la aceasta varsta si am cunoscut foarte multi oameni.
Le-am luat drept experiente, am trait provocari, nimic nu m-a infrant si nimic nu m-a speriat in profunzime.

Cele mai frumoase momente au fost cele pe care le-am trait singura descoperind lucruri, descoperind idei. Si am ajuns la o concluzie: bucuria si tristetea, cea mai adanca tristete, o traiesti pana la urma in tacere si solitudine.

Cele mai frumoase clipe au fost acelea in care, la sfarsitul drumului mi-am vazut o dorinta implinita, cand am mai urcat o treapta si apoi inca o treapta, nu destule si nu la timp totusi.

Putini oameni m-au impresionat cu adevarat si cu putini am reusit sa vibrez pe cel mai subtil plan.
Totul ma bucura sau ma enerveaza, traiesc momentele, dar de vibrat sau pentru a ajunge la miezul dulce trebuie sa dai cateva coji, cateva seminte, cateva vise la o parte.

Am facut multe lucruri pana la aceasta varsta si am cunoscut foarte multi oameni.
De unii mi-a fost mila, de altii am fugit, pe altii nu i-am inteles, in fata unora am lasat capul jos, apoi am invatat ca scarba si dezamagirea vin fix atunci cand te astepti mai putin, provocate fiind de cine te astepti mai putin.

Primesc vreun bonus daca mimez ca imi pasa?
Pentru ca nu imi pasa, dincolo de scarba nu mai simt nimic.
Toti oamenii mint si toti oamenii mor.

Sarbatori fericite!

Un testament pentru scarba

Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copy Protected by Tech Tips's CopyProtect Wordpress Blogs.