Ne grabim, alergam, uitam, uram, nu stim ce vrem. Ne pierdem in aventura fiecarei zile, purtati de superficial, fara sa ne folosim mintea, fara sa constientizam ce vrem cu adevarat noi si doar noi.
Tehnica invinge uneori si lasa mutanti, tehnica ne salveaza, asemeni unei povesti care e asimiliata evident, diferit, intr-o lume cu interese uneori diametral opuse de la individ la individ.
In urma cu ceva vreme, cativa ani mai bine zis, niste oameni din Bucuresti se intalneau cu altii dintr-un alt oras. Nu am uitat nici oamenii si nici orasul, dar nu vreau sa dau nume.
Si a aparut scris pe facebook, despre cat de bine se distreaza si de cat de draguta este toata lumea. Comentarii de ambele parti.
Ma simteam oarecum prost, ca sunt acasa, in sosoni, cata vreme as fi putut sa ma aflu acolo.
La ceva timp au venit si fotografiile si tare m-am mirat, mai bine zis am ramas “proasta”, in toate, oamenii cu pricina erau care cu nasul in laptop, care cu el in telefon. Si m-am intrebat in evidenta mea “prostie”?! cum s-or fi distrat oare?
Suntem impreuna, dar ne pierdem umanitatea si curajul de a purta o discutie normala, ochi in ochi, cu bune si cu rele, cu frustrari sau lucruri frumoase.
Prietenia sau o atitudine deschisa sunt interpretate uneori gresit, ca si cum ar ascunde vreun interes meschin.
Sa fie doar parerea mea, cata vreme sunt tot acasa in sosoni in acest moment?
“
