Fiecare om care ne iese in cale are o lectie pentru noi, ceva ce nu vrem sa recunoastem sau sa vedem in noi insine.
Si un fir de praf in sinea lui crede ca exista.
Exista insa si un echilibru, prin continuari ale unor frumoase prietenii incepute in alta parte. Nimeni nu este doar in alb sau negru, doar bun sau rau; noi toti avem o adevarata paleta coloristica sufleteasca sau morala.
Iertarea sau dragostea, prietenia, ajutorul, ura sau reprosurile pe care aparent le primim fara motiv sau fara sa fi gresit cu ceva, reprezinta doar bucati mari din noi insine, lumea este o oglinda uriasa pentru propria persoana. Nu suntem perfecti, insa in cautarea perfectiunii mergand, compromisurile fac doar sa adanceasca ranile. Iertarea e un act de maturitate si echilibru sufletesc.
Lucrurile nespuse si lectiile care nu au fost invatate au efect de bumerang, se intorc mereu si mereu.
Indiferent de loc, in soare sau noapte, in Africa sau Australia, ramanem cu noi insine, dincolo de peisaje sau povesti. Si noi insine suntem importanti. Ceea ce simtim, ceea ce vrem, respectul, cunoasterea sau dragostea alocate intai propriei persoane. Acela e punctul de start al creatiei.
Si nu te intreba care este scopul nefericirii tale, cate vreme astepti sa se intample o minune fara ca tu sa pui insa umarul la ea. Nimeni nu are rol de salvator pe lumea asta; puterea sta in tine si in ceea ce faci. Pentru ca fiecare dintre noi reprezinta o opera de arta.
“Partea frumoasa a suferintei este ca te ajuta sa cresti”. As adauga faptul ca mai trebuie sa si cobori de pe piedestal intai. Cel mai greu drum este acela de autocunoastere.
