Pe parcursul anilor mi-am tot schimbat locuinta. La inceput, alaturi de parinti, apoi pe cont propriu. Periplul a fost de la casa la bloc, de la bloc la un bloc cu mai multe etaje, am revenit la unul stil vila, iar la bloc, iar la casa, iar la bloc. Privind in urma, ma oboseste fie si numai gandul.
In aceeasi masura, exista si o nota de amuzament.

Toate aceste experiente m-au invatat sa ma adaptez, sa nu astept sa se intample ceva fara propria-mi actiune si totodata, am avut vecini din toate categoriile sociale. „Poti invata un lucru deosebit si de la un om al strazii”.

In calatoria pe cont propriu, am luat-o de la capat cu mobila de vreo trei ori. Intai am ales culori si forme, astfel incat sa se incadreze cu stilul unui bloc din centrul Bucurestiului, usor retro, in culorile toamnei. Au urmat griuri pastelate, la polul opus, intr-un alt apartament din Piata Alba Iulia, nou, nout si sfaturile unui expert de care am ascultat. Nici acolo nu mi-a placut sa stau insa.

„Acasa” am ajuns in urma cu patru ani. Iar renovare, iar vopsea, iar tevi schimbate, o adevarata distractie, parca nu se mai termina.
Dupa masuratori si desene, dupa ce am vizitat toate depozitele si magazinele de mobila din Bucuresti, am concluzionat ca altfel decat pe comanda „nu merge” in dormitor, evident mobila Romania, made in Romania.

Sunt adepta spatiului aerisit si consider ca mobila sa reprezinte strictul necesar. Un necesar de bun gust care sa ofere spatiul optim obiectelor.
Vis-a vis de treaba asta, fie ca vorbim de amenajarea unei case sau a unui apartament, in momentul in care alegi obiectele, sfatul meu este sa iei in calcul si o minima posibilitate de „ancorare” a acestora intr-o „realitate” feng-shui, de la culori, forme, detalii.

Mobila e la fel oamenii, uneori in cutii mici stau ascunse esentele puternice, cata vreme barocul poate lua ochii prin impresie.
Casa e locul in care traiesti, iubesti, gatesti, te ascunzi de lume sau o aduci in viata ta.
E locul in care oricand, de oriunde si cu orice stare vii, te simti relaxat.
Zi senina si alegeri pe masura!

Mobila e la fel ca oamenii

Comments

Etichetat pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copy Protected by Tech Tips's CopyProtect Wordpress Blogs.