In linistea casei mele, din confortul pe care il simt, din toate obiectele de care sunt inconjurata, obiecte alese din locurile pe care le-am colindat, imi incarc bateriile pentru provocarile fiecarei zile.
Fie ca e vorba de canapeaua pe care o schimb in fiecare an, de usa pe care o dezinfectez zilnic, obsedata fiind de microbi, de cutia aceea speciala pe care am facut-o patului, de blatul mobilei din bucataria care ma inspira mai mult la studiu decat la gatit, toate, dar toate, imi aduc starea de confort si bine.
Dupa nevoi si dupa buget, dupa ceea ce am fost invatati, ne alegem zona in care locuim, blocul, tipul de apartament, alegem o locuinta pe pamant drept casa sa transformam locul in acasa.
Existenta sau activitatile pe care le avem sunt poate uneori aglomerate, alteori exista destul timp liber. Fericirea sau linistea, cadrul adecvat pentru o viata calma, impacata si implinita are insa un pret. Acesta poate fi achitat in functie de necesitati.
Printre avantajele unui complex rezidential, comparativ cu un cartier obisnuit de locuinte aduc in prim plan, noutatea constructiei si faptul ca este adaptata stilului de viata actual.
Compar cu o masina. Parerea mea e ca mai bine iei una noua si stai linistit ani de zile, decat sa iei poate una mai scumpa sau mai smechera 2d hand in care sa tot bagi si cand nu te astepti sa mai pice ceva.
Fie ca vorbim de o casa sau de un apartament, acestea, dincolo de constructia in sine, de repartizarea camerelor sau de mobila, inseamna instalatii electrice, de gaze sau de apa, inseamna utilitati, confort.
Si daca acasa nu te simti bine, unde in alta partea ai vrea sa-ti fie?
Energia unei case este data de cat de puse la punct sunt lucrurile din ea, obiectele care inseamna acel acasa, de culoare. Energia unei case este data de componenta umana, de gandurile, de multumire sau nefericire. Facem alegeri si traim viata in functie de acestea. Uneori nu le constientizam cu adevarat, ne mai grabim sau ne e teama. Alegem ce vor altii, ce gandesc altii si te intreb…cat de acasa e casa in care locuiesti?
Cum te simti imediat ce ii pasesti pragul si care sunt componentele in functie de care ai ales-o?