Daca mi-ar fi spus cineva ca ziua asta va trece atat de rapid, sigur as fi gandit ca este o gluma proasta. Ma las pe spate pe spatarul scaunului si imi intind picioarele pe un altul aflat in apropiere. In minte vad miercurea ce va urma, ii ajustez si calculez activitatile. Si imi plac si nu imi plac. Simt nevoia unei pauze. O astept. Cu seninatatea trezitului la ora zece si plimbarile prin parc, cu bicicleta, cata vreme in jur sunt copaci infloriti si iarba proaspata.
Vreau sa ma las pe spate pe vreo banca si sa privesc ratacit cerul. Sa ma pierd in paginile unei carti, cu tot cu povestea ei si sa ascund agenda in vreun sertar, pentru ca apoi sa o regasesc odihnita, la fel ca si mine, cand vacanta se va fi incheiat.
Privesc ceasul si imi pare ca nu tine cu mine,parca imi zambeste ironic: mergi la culcare! soptesc limbile sale colorate.
Copacii acestei primaveri au facut parte dintr-un peisaj grabit, pe langa care am trecut, ravasita si cu planuri, mereu cu planuri in minte.
Cand scaunul cu spatar devine o banca usor umeda de roua diminetii si bicicleta sta sprijinta pe partea celalalta. Ma bucur de rasaritul din parcul Tineretului. Cand e vacanta, parca nici ora sase nu este prea devreme.
Iar in cazul in care aveti nevoie de notariat, faceti o plimbare pana in Crangasi, gasiti oameni pregatiti si servicii pe masura.
Toti visam la cate ceva. Important e ce facem, astfel incat visele sa devina realitate.
Da, da, merg la somn ii soptesc ceasului vorbitor! Si maine este o zi!
