Multumesc e un soi de binecuvantare, din seria de diplome personalizate dedicate recunostintei.
Am descoperit ca sunt oameni care spun multumesc din politete, asa au fost invatati pe cand erau mici, ca este frumos. Sunt oameni care folosesc cuvantul, deoarece ii inteleg magia.
Dincolo de aceste doua categorii, sunt cei din al caror vocabular lipseste magia. Nu o cunosc.
Ma simt dezamagita uneori cand nu ii aud vibratia, alteori ii simt binecuvantarea in medii de la care nu as fi avut vreun soi de asteptare.
Exista un blocaj in privinta asteptarilor, a fricilor, un blocaj numit prejudecata, preluat din generatie in generatie. Ni se cuvin nefericirile.
Fac doar sa deformeze realitatea, sa ridice bariere si sa stopeze evolutia.
Cu ceva vreme in urma, am dat unui tanar diverse obiecte. Erau pentru el si pentru fratii mai mici, haine, jucarii, caiete pe care sa scrie fiecare dupa necesitate.
E genul de om in care traieste mentalitatea saraciei, a foamei, desi daca s-ar aduna un pic si le-ar infrange pe acestea, cata vreme priveste in jur, ar avea revelatia realitatii. Dar asta este deja alta discutie.
Darurile nu au reprezentat vreun gest premeditat, pur si simplu a fost unul potrivit la momentul acela. Baiatul nu vine dintr-un mediu elevat, nu are nici patru clase si la cei 20 de ani, invata sa silabiseasca din abecedar.
I-am pus o sacosa mare in brate si i-am spus ca sper sa ii placa si sa-i fie de folos ce este acolo. I s-au luminat ochii, cata vreme, tuciuriul tenului a devenit un violet aprins.
Multumesc, va multumesc frumos, a spus Ion.
Sa fii sanatos, am reusit sa articulez socata!
Multumesc inglobeaza magia recunostintei, curata parca una din caile comunicarii intre oameni si distruge prejudecatile. Dincolo de aparente este realitatea. Si care sa fie motivul trairilor in minciuna, cata vreme o putem face frumos, in adevar si lumina?!
Multumesc.
