In drumul catre Istanbul, am facut o oprire la Edirne. Aici poti vizita ruinele antice ale palatul sultanilor otomani si Moscheea Selimiye. Aceasta poate fi vazuta din orice parte a orasului si are cele mai mari minarete din Turcia. Cupola este mai mare comparativ cu Sfanta Sofia din Istanbul, cu un diametru de 31 de metri.  Numele vine de la Selim al II-lea, sultanul din acea perioada si constructia dateaza din 1575. Culmea este ca sultanul se afla inmormantat tocmai in incinta Sfintei Sofia.

Legenda spune ca Selim ar fi avut un vis cu Profetul Mohamed stand pe terenul viitoarei moschei, un loc viran din afara orasului, iar acest fapt l-a determinat sa ia decizia pentru ridicarea cladirii. Alta poveste aminteste de faptul ca ca arhitectul Sinan ar fi dorit implinirea unei dorinte mai vechi, aceea de a construi o moscheie cu 1000 de ferestre. Sultanul Selim nu si-a dat acceptul, iar aceasta are doar 384 de ferestre in realitate. Moscheea Selimiye a primit recunoastere mondiala a valorii sale, fiind inclusa în patrimoniul mondial UNESCO.

Palatul din Edirne a fost proiectat de catre cel mai mare arhitect maestru turc, Mimar Sinan, construit in timpul domniei lui Murad al II-lea.

Locul m-a impresionat prin maretie. Ai voie sa intri in moscheie fara incaltaminte, iar barbatii trebuie sa se spele pe picioare inainte. In cazul in care esti femeie si nu ai o tinuta potrivita, ti se ofera la intrare, cu zambet, fusta si esarfa. Am ajuns in iunie, in perioada Ramadanului, iar pe iarba erau foarte multi oameni care se odihneau si asteptau ora opt si implicit incheierea zilei de post. Atmosfera pasnica era rupta parca dintr-o alta lume, una noua pentru mine, am simtit multa pace in jur, un sentiment de acceptare pe care nu l-am mai trait inainte.

Edirne se afla doar la 7 km de granita greaca si la 20 de cea bulgara si a fost a treia capitala a Imperiului Otoman, inainte de Constantinopol (Istanbul), la 1455. Este pe ruta principala care lega Istanbulul de Balcani.

Turcia este o poveste, iar daca ai vreme si ceva bani, fa-ti bagajele si porneste pe drumul cunoasterii. 

Edirne -legenda si arhitectura

Comments

Etichetat pe:    

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copy Protected by Tech Tips's CopyProtect Wordpress Blogs.