Nu am mai scris de mult. A durut.
Am adunat in schimb subiecte, le-am notat in minte cu un creion fin, pe o lista infinita a to do-ului, o lista cu dorinte si fantezii in aceeasi masura. Ca paranteza, ar fi necesare, rectific, mi-ar fi necesare cateva vieti, la ce cuprinde lista aceea.
Ce am facut in vremea in care am adunat puncte pe harta mintala a dorintelor?
Am umblat prin lume, mi-am testat nervii, cunostintele si puterile voit. M-am bucurat, am adunat experiente, multe experiente, tristeti, am cules iubirea si am aruncat-o in noroi, m-am inventat, cunoscut si reinventat apasand butonul magic al rabdarii.
Mi-a cazut pielea sub flacarile pasiunii, m-am zgariat si am plans, am schimbat perne, am aruncat principii in foc, pentru ca apoi sa le scot cu mainile sangerande.
Am vazut locuri, am batut suflete de oameni, am multumit bunatatii si am vomitat cand nimeni nu m-a vazut sub presiunea si nedreptatea unor fapte.
M-am tavalit in iarba uda si am zambit, doar pentru ca persoana din fata mea avea nevoie de hrana surasului.
Am tacut si am strans din pumni cand as fi vrut sa lovesc aprig. Am strans din pumni si cand as fi dorit sa mangai cu dragoste, pentru ca nu dragostea ar fi fost odiseea omului iubit.
Am masurat minute care veneau din iad, ala despre care se vorbeste cu nonsens, insa pe care ni-l construim prin traume nerezolvate fiecare, zilnic, in kilometri interminabili.
Am ars hartii si am cautat ispita in fumul primei tigari a zilei.
Muntii nu i-am mutat si nici macar nu i-am urcat, departe de mine aceasta idee, doar am construit tunele. Cu lanterna interioara si sapand cu unealta adevarului a fost greu. Al dracului ce mai doare efortul. Mai dor si toate pietrele alea care cad cand se face o galerie cu forta, cu furie, cu multa furie si la fel de multa dorinta.
Galeriile alea din munti au primit lumina pe masura ce inaintam. Greu si dureros a fost si nu doar pe alocuri. Galeriile alea mi-au fost uneori loc de odihna, cata vreme picoteam, mai cadeau pietricele. Acelea nu dureau, dar ma speriau. Stateam cu inima stransa, mintea-mi crea scenarii fantasmagorice.
Au ramas doar scenarii, insa din inima, se reactiveaza si acum la soare fiind, frica.
Frica nu dispare, frica doar poate fi imbratisata.
Muntii nu i-am mutat si nici nu i-am urcat, este cea mai simpla treaba de facut.
Eu am sapat galerii si in lipsa unghiilor, cel mai greu este sa patrunzi in adancuri.
Nu am mai scris de mult aici, am scris in inima mea si in inimile altora.
Astazi este soare, este februarie si merg sa cumpar o lanterna mai puternica. Numele meu este Iulia si intunericul imi este prieten, cand totul este posibil.
