Timpul a stat in loc. Am tras adanc aer in piept, am inchis ochii si cu toata furia adunata in piept, cu pumnii stransi, tremurand, mi-am spus: pana aici! E greu sa inchizi o usa, iar dincolo de ea sa
Recunosc, sunt usor melancolica, usor agitata, mai mult decat obosita. Mi-e dor de pietrele de rau, de linistea pasilor goi rataciti in iarba, de noptile inmiresmate in clipiri de luna, mi-e dor de caldura soarelui si de libertate. De acea
Concluzii, lasa-ma pe mine sa le trag, cand o sa am timp de seriozitate. Deocamdata ma grabesc. Ca noi toti de altfel, spre un inevitabil sfarsit, n’este pas ma belle? ……………………………………………………………………………………………..
Ma trezesc zapacita. De-abia de la a doua cafea incep sa imi dau seama ce se intampla in jur si care sunt reperele diminetii. Ritmul fiecarei zile se impleteste apoi in bucurie sau melancolie, amagite de mana care-mi aluneca incet