Ma uit cumva in urma, incercand sa inteleg. Tot incerc si nu prea imi iese.
Poate e un drum gresit, e ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat vreodata.
In graba si observator al prezentului fiind totodata, am uitat de cateva lucruri frumoase si nu doar….care s-au petrecut in luna octombrie pe parcursul anilor.
Si adunand, gandind, am realizat brusc faptul ca e ceva cu luna asta. Prea a incercat sa le ia pe toate…
Stii, au grecii o legenda cu cei doi serpi care nu se intalnesc niciodata, culmea e ca in reprezentari, spun ei ca traseaza echilibrul.
Exista echilibru intre alb si negru, intre fuga si dorinta, intre minte si vise, intre trecut si viitor?
As spune ca da. Si am mai observat ca traind prezentul, fara proiectii sau dincolo de inchisoarea mintii, nici macar amintiri nu se mai formeaza. Aici si acum. Trebuie doar sa fi trecut printr-un mare rahat, pentru ca orice ar urma dupa, este comparat involuntar cu momentul 0. Raman prea putine lucruri care sa impresioneze, care sa trezeasca o urma de curiozitate, in care sa crezi.
Fiecare dintre noi are o limita. Difera.
Toti oamenii mint si uneori murim cata vreme respiram inca.
Ramane cutia Pandorei. Tot de la greci. 😀
Weekend frumos!
“Ai cartile toate, dar nu cunosti miza”. Imi place melodia asta de nu mai pot.
