Exista o lege a echilibrului si o lege a sacrificiului.
Pot coexsita, se pot determina una pe alta, dar in aceeasi masura este posibil sa nu aiba nici o legatura, sau nu una automat directa.
Auzim atunci cand unei cunostinte cineva drag ii este bolnav: mai bine eram eu in locul lui.
Treaba asta o spun mai ales parintii cau au copil sau o ruda mai tanara intr-un impas fizic.
Te-ai intrebat vreodata, prin absurd daca boala nu s-ar da de la inceput cuiva in familia ta sau din randul celor dragi si are exista o reuniune in care sa fiti intrebati cine o alege, cine se sacrifica, in numele iubirii, daca ai face-o?
Sa presupunem ca ai lua-o tu asupra ta, ai alege chinul fizic si automat psihic, deoarece din ce am observat orice durere fizica ne da si o stare deprimanta, ca sa ii protejezi pe ceilalti.
Insa aici apare acea lege a echilibrului, urat tratata de mine aici ce-i drept; deoarece chinul tau va determina si chinul lor, starea proasta, anxioasa si de panica.
Frica este cea care ne conduce majoritar viata chiar daca nu constientizam inca si chiar daca fugim de a o recunoaste.
Din frica de a pierde pe cineva drag alegem noi boala, asa cum am expus mai sus, din frica mortii ne straduim sa ne facem bine.
Din frica ne casatorim pana la urma ca sa nu ramanem singuri, din frica iubim si frica este forta care sta in spatele iubirii si a intregii noastre evolutii, frica de a fi un nimic!
Frica de a da gres, tocmai de aceea, mergem pe retete deja cunoscute, fara sa ne asumam riscul individualitatii, dincolo de legile sociale.
Va rog sa imi spuneti parerea voastra argumentata.
Asculta mai multe audio Muzica
Pingback:uberVU - social comments
trebuie sa traiesti acea senzatie a fricii ca sa poti trage concluzii pertinente. intreaba pe cineva care a fost in fata mortii, si-a vazut intr-o clipa toata viata in fata ochilor, daca ar alege sa fie bolnav sau infirm pe viata in locul cuiva drag. poate si-ar aduce aminte de acea senzatie si n-ar mai raspunde asa repede, da. ai pus bine punctul pe i – frica influenteaza si mobilizeaza individul – dar mai intai intervine instinctul de a trai si apoi instinctul de a-i ajuta pe cei dragi, cel putin in primele secunde.
“Din frica ne casatorim pana la urma ca sa nu ramanem singuri,”- corect la cazurile care au avut ghinionul sa n-o faca din toate celelalte motive, frica e ultima. “din frica iubim si frica este forta care sta in spatele iubirii si a intregii noastre evolutii, frica de a fi un nimic!” – frica de a nu fi in randul lumii, de a nu face ce fac toti ceilalti din jurul tau. nu e o senzatie ca esti un nimic ci ca traiesti intr-o alta lume.
“Frica de a da gres, tocmai de aceea, mergem pe retete deja cunoscute, fara sa ne asumam riscul individualitatii, dincolo de legile sociale.” – perfect ar fi sa se imbine individualitatea cu socialul, sa ajungi sa-ti gasesti jumatate, grup compatibile cu felul tau de a fi. daca nu ajungi la asta normal ca tinzi catre una din cele 2 variante – ori o persoana neinteleasa de nimeni ori integrata cu forta, frica, in gloata.
ce legatura are visul, credinta in ingeri, pozitivismul cu teoria iubirii determinate de frica?
…cred ca mai bine sa fii singur si neinteles, decit intr-o relatie si…singur.Si nu cred ca doua persoane care au aceleasi gusturi …sunt la fel de romantici si de poeti….iubesc aceleasi filme,carti si culori..or whatever…sunt combatibile.Asta e reteta cunoscuta ,cum zici tu.
nu cred mah ca iubesti de frica. iubesti penca poti, vrei, doresti, whatever, dar nu de frica. de frica eventual accepti compromisul, accepti situatii incerte si neclare, dar nu iubesti de frica. dear, frica are alta sarcina, respectiv sa pazeasca pepenii, nu sa iti dea imboldul principal in iubire… :)))
Mai de graba, de frica NU iubesti. De frica de a nu mai fi ranit, inselat, prostit etc. Frica impiedica iubirea nu o stimuleaza. Cel mult, din cauza fricii te complaci intr-o iubire despre care stii clar ca e esuata dar o preferi singuratatii. Din frica facem multe dar nu iubim.